Legea salarizării, pe ultima sută de metri. Pîslaru: Peste 75% dintre angajații din Sănătate ar putea primi majorări

Redacția Digi Economic Data publicării:
Salariu mediu si salariu median
Foto: Profimedia

Noua Lege a salarizării bugetarilor a intrat în etapa finală de elaborare, iar cele mai importante modificări vizează domeniile Sănătate și Educație. Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat marți, 11 august, pentru Digi24 că există deja o versiune avansată a proiectului, prin care ar urma să fie corectate o parte dintre inechitățile salariale.

În Sănătate, peste 75% dintre angajați ar urma să beneficieze de creșteri, iar pentru Educație este pregătită o nouă grilă salarială. Adoptarea legii depinde însă de acordul liderilor politici.

Discuțiile privind noua lege a salarizării au intrat în linie dreaptă, după negocierile purtate de autorități cu reprezentanții partidelor și ai sindicatelor.

Dragoș Pîslaru a explicat că, în special în Sănătate și Educație, au fost identificate soluții pentru problemele semnalate în forma anterioară a proiectului.

Ministrul susține că versiunea actuală este semnificativ îmbunătățită față de cea prezentată la 17 iulie și că proiectul ar putea corecta o serie de inechități structurale din sistemul public.

Peste 75% dintre angajații din Sănătate ar putea avea salarii mai mari

Una dintre principalele modificări vizează familia ocupațională din Sănătate.

Potrivit lui Pîslaru, în urma discuțiilor cu sindicatele și a recalculărilor realizate de Ministerul Muncii, peste 75% dintre angajații din sector ar urma să beneficieze de creșteri salariale.

Ministrul a precizat că mai puțin de 18% dintre cazuri ar rămâne în situația de a necesita soluții compensatorii sau ajustări punctuale.

„În acest moment avem o versiune avansată pe domeniul Sănătății”, a explicat Pîslaru, arătând că negocierile cu reprezentanții sindicatelor au permis îmbunătățirea proiectului.

El a apreciat și revenirea la discuții a unor organizații sindicale care anterior se retrăseseră din negocieri și a spus că, în opinia sa, autoritățile sunt aproape de un acord în ceea ce privește sectorul sanitar.

Vezi și Greva generală din sănătate, suspendată. Sindicaliștii așteaptă un nou proiect al Legii salarizării

O nouă grilă de salarizare pentru Educație

Modificări importante sunt pregătite și pentru Educație.

Pîslaru a anunțat că autoritățile discută o nouă grilă de salarizare pentru profesori, atât din învățământul preuniversitar, cât și din cel universitar.

Discuțiile cu sindicatele din Educație sunt esențiale pentru forma finală a proiectului.

Una dintre problemele de fond este promisiunea făcută după greva din 2023, când s-a stabilit printr-un act normativ ca salariul profesorului debutant din învățământul preuniversitar să fie raportat la salariul mediu brut pe economie.

Potrivit ministrului, aplicarea integrală a acestei formule nu poate fi susținută în 2027, din cauza constrângerilor bugetare. Soluția analizată este ca noua grilă să intre în aplicare începând din 2028.

Pîslaru consideră că această soluție ar putea răspunde uneia dintre principalele solicitări ale angajaților din Educație și ar putea contribui la deblocarea negocierilor privind noua Lege a salarizării.

Plata cu ora ar urma să fie aproape dublată

Printre modificările discutate pentru Educație se află și majorarea substanțială a plății cu ora.

Potrivit ministrului, plata ar urma să fie aproape dublată, propunerea provenind de la Ministerul Educației și fiind deja discutată cu formațiunile politice.

De asemenea, este analizată o modificare a indemnizației pentru dirigenție, care ar urma să fie diferențiată și să ajungă la 10-20%.

Scopul acestor măsuri este, potrivit explicațiilor lui Pîslaru, menținerea atractivității plății cu ora și ocuparea posturilor care nu pot fi acoperite prin schema obișnuită de personal.

Vezi și Când va fi adoptată legea salarizării. Premierul interimar explică situația

Guvernul vrea să păstreze limita de 12,1 miliarde de lei

Modificările negociate trebuie să țină cont și de constrângerile bugetare.

Întrebat despre impactul financiar al noii forme a legii, în condițiile în care inițial fusese discutat un impact de aproximativ 12 miliarde de lei, ministrul a precizat că nivelul cheltuielilor suplimentare nu poate fi majorat peste plafonul avut în vedere pentru 2027.

În cazul Educației, tocmai de aceea este analizată eșalonarea aplicării noii grile, cu activarea acesteia începând din 2028.

Pîslaru a subliniat că trebuie respectate limitele bugetare, în contextul situației dificile a finanțelor publice.

Potrivit ministrului Muncii, forma actuală a proiectului ar urma să aducă majorări salariale pentru peste două treimi dintre cei peste 1,2 milioane de angajați din sectorul public.

În același timp, proiectul urmărește corectarea unor diferențe salariale considerate inechitabile în sistemul bugetar.

Pîslaru susține că negocierile au fost mai constructive decât au lăsat uneori să se înțeleagă dezbaterile publice și că au existat discuții cu reprezentanții tuturor formațiunilor politice, inclusiv cu PSD.

Adoptarea legii depinde acum de liderii politici

După negocierile tehnice cu sindicatele, următorul pas important este obținerea acordului politic.

Ministrul interimar al Muncii spune că „totul depinde de responsabilitatea liderilor politici”, întrucât proiectul se află în etapa în care trebuie asumat politic.

Pîslaru a făcut apel la liderii partidelor să țină cont de progresele înregistrate în discuțiile cu angajații din Sănătate și Educație.

În acest context, liderii fostei coaliții de guvernare se reunesc marți, 11 august, la Palatul Cotroceni, pentru noi discuții privind viitoarea Lege a salarizării unitare.

Întâlnirea este programată pentru ora 16:00 și are o miză importantă, deoarece legea reprezintă unul dintre jaloanele esențiale din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). De îndeplinirea acestui jalon depinde deblocarea unor fonduri europene în valoare de 770 de milioane de euro.

La discuții sunt așteptați președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele PNL, Ilie Bolojan, președintele USR, Dominic Fritz, și președintele UDMR, Kelemen Hunor, alături de reprezentanții formațiunilor politice care fac parte din grupul de lucru pentru elaborarea legii salarizării.

Te-ar putea interesa și Cărțile electronice de identitate, gratuite cu bani din PNRR. Guvernul schimbă regulile de finanțare