Lucrările la Planșeul Unirii se extind. Trafic restricționat în zona fântânii centrale. Rute alternative anunțate
Primăria Sectorului 4 anunță extinderea lucrărilor la Planșeul Unirii și instituirea de noi restricții de circulație în centrul Capitalei. Începând de luni, 6 octombrie, traficul va fi închis în zona fântânii centrale din Piața Unirii, urmând ca șoferii să folosească rute ocolitoare pentru următoarele șase luni.
Decizia vine ca urmare a avansului lucrărilor și a unui nou aviz emis de Comisia Tehnică de Circulație a Primăriei Municipiului București.
Participanţii la trafic vor putea folosi rutele alternative:
- Dinspre Piaţa Alba Iulia - dreapta prin faţa Magazinului Unirea, apoi stânga pe drumul provizoriu spre Parlament.
- Dinspre Bulevardul Dimitrie Cantemir - înainte prin faţa Magazinului Unirea şi stânga pe drumul provizoriu, spre Parlament.
- Dinspre Parlament - dreapta pe lângă Patriarhie către restaurantul Horoscop şi tot înainte pe Splaiul Independenţei sau pe Bulevardul Unirii către Sectorul 3
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a precizat că lucrările intră într-o nouă etapă, care include foraje în zona fântânilor.
„Vom muta utilajele, pe care le-am avut până acum în parc, în zona Fântânilor şi vom continua, în acelaşi ritm alert, munca pe care o derulăm deja de aproape 4 luni. Până acum, constructorii au lucrat la 3 din cele 4 etape ale proiectului.
Astăzi, când vorbim, avem deja executaţi 161 de piloţi foraţi din totalul de 254 de astfel de coloane de beton, pe care se va sprijini noul planşeu şi care vor deveni parte integrantă a noii construcţii.
În total, muncitorii au intregrat până acum peste 650 de tone de armătură în piloţii foraţi şi peste 4.000 de metri cubi de beton turnat, ceea ce înseamnă că, în scurt timp, vom putea turna şi prima secţiune a noului planşeu. Sunt convins că, dacă vom reuşi să menţinem acest ritm, vom reuşi să încheiem lucrările de punere în siguranţă a centrului Capitalei mai devreme decât a fost stabilit inţial", a declarat Daniel Băluţă, într-o conferință de presă.