News Alert Moștenitorii afectați de blocajul ANCPI scapă de impozitul de 1% pe succesiune. Legea merge la promulgare
Moștenitorii pentru care termenul de doi ani de la decesul autorului succesiunii se împlinește în perioada 14 iulie - 30 septembrie 2026 vor fi scutiți de impozitul de 1% datorat în cazul finalizării cu întârziere a procedurii succesorale, dacă succesiunea este dezbătută și finalizată până la 30 septembrie 2026, inclusiv. Camera Deputaților a adoptat vineri, 31 iulie, proiectul care introduce o derogare de la Codul fiscal pentru succesiunile afectate de blocajul sistemelor informatice ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Proiectul fusese adoptat joi de Senat, iar după votul Camerei Deputaților merge la promulgare.
Proiectul a fost adoptat cu 205 voturi pentru, 7 voturi contra și 69 de abțineri.
Cine va beneficia de scutirea de impozit
Potrivit modificării adoptate, nu se va datora impozit pentru transmiterea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlu de moștenire, dacă succesiunile sunt dezbătute și finalizate până la 30 septembrie 2026, inclusiv, iar termenul de doi ani de la data decesului se împlinește între 14 iulie și 30 septembrie 2026.
Legislația în vigoare prevede că, pentru transferul dreptului de proprietate prin moștenire, nu se datorează impozit dacă succesiunea este dezbătută și finalizată în termen de doi ani de la data decesului autorului succesiunii.
Dacă procedura succesorală nu este finalizată în acest termen, moștenitorii datorează un impozit de 1%, calculat la valoarea masei succesorale.
Prin proiectul adoptat de Parlament, moștenitorii care se încadrează în perioada 14 iulie - 30 septembrie 2026 ar urma să beneficieze de o extindere a termenului practic până la finalul lunii septembrie, fără plata impozitului.
Citește și Cum poți beneficia de cadastru gratuit. Precizările ANCPI după atacul cibernetic recent suferit
Măsura vine după blocarea sistemului e-Terra
Modificarea este legată de blocajul generat de atacul cibernetic care a afectat infrastructura informatică a ANCPI. Începând de marți, 14 iulie, sistemele informatice gestionate de agenție, inclusiv aplicația e-Terra și adresele de e-mail ale instituției, au fost nefuncționale.
Blocajul a afectat proceduri esențiale pentru tranzacțiile imobiliare, inclusiv activitățile de cadastru și carte funciară, dar și demersuri care depind de obținerea documentelor din sistemele ANCPI.
Guvernul a transmis joi, 30 iulie, că reconstrucția infrastructurii informatice a ANCPI și migrarea aplicației e-Terra în Cloudul Guvernamental au fost finalizate. Sistemul urmează însă să fie repus în funcțiune după etapa de testare și validare.
Mai multe măsuri fiscale au fost adoptate după blocajul ANCPI
Proiectul privind succesiunile vine în același context în care Parlamentul a adoptat și o măsură pentru persoanele fizice care au încheiat acte pentru achiziția unei locuințe înainte de modificarea regimului fiscal.
Și această măsură a fost justificată prin blocajul sistemului e-Terra, care a afectat posibilitatea finalizării unor tranzacții imobiliare în termen.