Analiză Noi taxe pe parcarea ilegală în Capitală: cu cât cresc, cum se aplică și când vor intra în vigoare. Economist: O măsură justificabilă
Primăria Municipiului București (PMB) supune dezbaterii un proiect de lege prin care dorește să majoreze tarifele percepute pe ridicarea, transportul și depozitarea autovehiculelor parcate neregulamentar.
Regulamentul se aplică pe întreg teritoriul Capitalei, pe reţeaua de străzi şi pe terenurile aparţinând domeniului public sau privat al Municipiului Bucureşti, inclusiv cele aflate în administrarea sectoarelor 1 - 6.
„Măsura de ridicare se aplică pentru vehiculele staţionate neregulamentar pe drumurile publice, pentru vehiculele care ocupă fără drept locurile destinate persoanelor cu handicap, pentru vehiculele staţionate pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public.
Dispunerea măsurii tehnico-administrative de ridicare se face de către poliţişti rutieri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, precum şi de către poliţişti locali”, transmit autoritățile.
Aria operaţională a PMB va fi delimitată de:
- Bulevardul Iancu de Hunedoara,
- Şoseaua Ştefan cel Mare,
- Şoseaua Mihai Bravu,
- Splaiul Unirii,
- Bulevardul Gheorghe Şincai,
- Calea Şerban Vodă,
- Şoseaua Viilor,
- bulevardul Tudor Vladimirescu,
- Şoseaua Panduri,
- Bulevardul Geniului,
- Şoseaua Grozăveşti,
- Pasajul Basarab,
- Şoseaua Nicolae Titulescu,
- Piaţa Victoriei.
Pentru segmentele din reţeaua principală de străzi care se află în afara inelului central, competenţa rămâne la nivelul sectoarelor 1 - 6.
Fiecare sector poate executa serviciul de ridicare, transport, depozitare şi eliberare în perimetrul cuprins între limitele zonei centrale şi limitele administrativ-teritoriale ale fiecărei subdiviziuni.
Cu cât cresc tarifele
În cazul ridicării, pentru vehiculele cu masa de:
- până în 5 tone, tariful va creşte de la 200 de lei la 400 de lei,
- mai mare de 5 tone, tariful va creşte de la 270 de lei la 540 de lei.
În cazul în care ridicarea este oprită, se percepe o taxă de 400 de lei, iar contravenientul nu mai plătește transportul și depozitarea în centrele primăriei.
Pentru transport, situația este similară:
- < 5 tone, tariful crește de la 150 de lei la 300 de lei,
- > 5 tone, tariful crește de la 200 de lei la 400 de lei.
Depozitarea va fi taxată cu 300 de lei în primele 24 de ore. Dacă șoferii nu-și recuperează mașina în acest interval, vor plăti adițional 150 de lei pentru fiecare zi în care nu o ridică.
Pentru autovehiculele abandonate se va aplica un tarif special de depozitare de 150 de lei.
Proiectul a fost inițiat de PMB pe 13 mai iar cetățenii au timp până pe 28 mai inclusiv să depună pe site-ul instituției sugestii legate de îmbunătățirea actului legislativ.
Ce presupune noul act legislativ
Schimbarea ar trebui să vină la pachet cu un cadru menit să descongestioneze orașul.
„În principiu, majorarea mi se pare o măsură justificabilă. Dar are o condiție de care depinde totul: să fie aplicată transparent, prioritar pe cazurile care chiar blochează orașul, nu ca mecanism de încasare.
Apropo, ca să fim corecți tehnic, nu vorbim de un proiect de lege, ci de un proiect de hotărâre CGMB, aflat în dezbatere publică până pe 28 mai 2026. Prin el se aprobă un regulament nou și se abrogă HCGMB nr. 371/2019, 210/2022 și 707/2022”, precizează economistul Claudiu Gheorghe, pentru DigiEconomic.
Efectele vor fi vizibile
Dacă va fi adoptat, proiectul schimbă percepția publicului despre parcarea neregulamentară prin sancțiuni mai aspre.
„O nuanță care merită clarificată din start: în documentul PMB, 1.000 de lei nu înseamnă depozitare, cum a circulat prin presă.
Este tariful standard cumulat pentru un vehicul de până la 5 tone, recuperat în primele 24 de ore:
- 400 lei ridicare,
- 300 lei transport,
- 300 lei depozitare/eliberare.
Pentru vehiculele de peste 5 tone, tariful propus urcă la 1.240 lei.
Depozitarea după primele 24 de ore este 150 lei pe zi, iar oprirea ridicării se tarifează cu 400 lei.
Impact benefic poate exista, fără îndoială. Bucureștiul are o problemă reală cu ocuparea abuzivă a spațiului public, iar cifrele din studiul de fundamentare o confirmă:
- pentru 2025 sunt menționate 17.387 de sancțiuni pentru opriri și staționări neregulamentare, 182.080 de note de constatare și 536 de petiții privind blocaje și parcări ilegale;
- pentru 2026 se proiectează o creștere a fenomenului.
Tot acolo apar și sute de incidente anuale în care autobuze și troleibuze STB au fost imobilizate, cu blocaje de la câteva minute până la peste o oră.
Privită ca instrument de descurajare, creșterea are logică. La tarife mici, mulți șoferi tratează parcarea neregulamentară ca pe un cost de business: o amendă ocazională e mai ieftină decât 30 de minute pierdute căutând un loc.
La 1.000 de lei, calculul se schimbă. Riscul devine suficient de mare cât să te gândești de două ori înainte să blochezi un trotuar, o stație STB sau un loc rezervat persoanelor cu handicap”, explică Claudiu Gheorghe.
Ce se schimbă pentru bucureșteni
Tariful, singur, nu va rezolva problema lipsei locurilor de parcare, subliniază economistul.
„Efectul real vine din certitudinea aplicării și din predictibilitate. Dacă ridicările sunt rare, selective sau anunțate informal (astăzi vine camioneta pe strada X), sancțiunea mare va produce mai multă frustrare decât disciplină. În schimb, dacă sunt aplicate consecvent în zonele critice, măsura poate elibera trotuare, treceri de pietoni, stații STB, benzi de circulație și zone necesare intervențiilor de urgență.
Pentru locuitorii Capitalei, schimbarea principală va fi una de comportament. Parcarea pe avarii sau doar 5 minute în locuri care blochează circulația devine mult mai scumpă.
Pietonii, persoanele cu dizabilități, părinții cu cărucioare, transportul public și serviciile de urgență ar putea câștiga spațiu și siguranță. Șoferii, în schimb, vor resimți o presiune mai mare să folosească parcări legale, de reședință, publice sau alternative de mobilitate”, susține Claudiu Gheorghe.
De ce se majorează taxele pe parcarea ilegală
Expertul arată că există un argument economic pentru actualizare.
„Studiul PMB arată că tarifele actuale vin din 2019, când standardul pentru un vehicul de până la 5 tone era 500 de lei în primele 24 de ore. Între timp, costul estimat pe operațiune este pus între 857 și 953 lei. Cu alte cuvinte, tariful vechi era deja sub costul operațional al serviciului.
Totuși, și aici e capcana, măsura nu trebuie vândută ca soluție la lipsa parcărilor.
Ridicarea mașinilor nu creează niciun loc nou de parcare. Doar sancționează folosirea ilegală a spațiului public.
Ca să fie acceptată pe termen lung, ar trebui dublată de parcări rezidențiale mai clare, zone de încărcare/descărcare pentru livrări, digitalizarea locurilor disponibile, semnalizare mai bună și alternative reale de transport”, transmite Claudiu Gheorghe.
Noua lege, între corecție și abuz
Pe lângă argumentul economic, PMB încearcă să corecteze un dezechilibru în traficul bucureștean, însă noul cadru legislativ este susceptibil la abuz.
„Da, poate deveni o sursă de abuz. Riscurile apar mai ales când criteriile sunt neclare, când sectoarele aplică practici diferite, când ridicările se concentrează în zone profitabile, când semnalizarea rutieră e ambiguă sau când agentul constatator are o marjă prea mare de interpretare. Proiectul prevede un regulament aplicabil la nivel de municipiu, ca standard minim pentru sectoarele 1–6, iar dispunerea ridicării poate veni de la polițiști rutieri sau polițiști locali ai PMB ori ai sectoarelor.
Riscul sectorial este real și pentru că, potrivit documentelor PMB, zona centrală ar urma să fie operată de PMB, în timp ce pentru segmentele din rețeaua principală aflate în afara inelului central competența rămâne la sectoarele 1–6, cu obligația de corelare cu regulamentul unic. Exact acolo poate apărea inconsecvența: un sector aplică agresiv, altul aproape deloc.
Ca să nu alunece în abuz, hotărârea ar trebui să vină cu câteva garanții foarte clare:
- fotografii și video înainte de ridicare,
- GPS și oră exactă pentru fiecare intervenție,
- registru public al ridicărilor,
- criterii de prioritate pentru cazurile grave,
- interdicție clară a cotelor de ridicări,
- procedură rapidă de reclamație,
- restituirea automată a sumelor în caz de ridicare nelegală.
Studiul PMB vorbește deja despre documentarea fiecărei intervenții, înregistrări video obligatorii și o platformă unică de evidență dar elementele astea trebuie transformate în obligații verificabile, nu lăsate ca simple intenții administrative”, afirmă economistul.
Bucureștiul nu are doar o problemă cu parcarea ilegală, ci și cu lipsa spațiului pe care să fie permisă efectiv staționarea.
„Pe scurt: majorarea poate avea un impact benefic dacă e tratată ca politică de mobilitate urbană, nu ca taxă mascată. Problema Bucureștiului nu e că se ridică prea multe mașini, ci că spațiul public a fost prea mult timp ocupat fără consecințe reale.
Numai că o sancțiune de 1.000 de lei trebuie însoțită de transparență, proceduri uniforme și control public. Altfel, oricât de corect ar fi scopul inițial, măsura va fi percepută rapid ca abuz, iar percepția aceea, odată instalată, e foarte greu de spălat”, conchide economistul Claudiu Gheorghe.