Patronatele avertizează asupra noii OUG privind muncitorii străini: „O simplă eroare poate duce la faliment”
Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM) a lansat miercuri, 8 aprilie, un avertisment public cu privire la proiectul de Ordonanță de Urgență (OUG) privind înregistrarea și obligațiile angajatorilor străini, aflat în transparență decizională.
Tot miercuri are loc o nouă sesiune de dezbatere publică referitoare la respectivul proiect de OUG privind accesul străinilor pe piața muncii din România, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Reprezentanții patronatului susțin că forma actuală a documentului introduce riscuri majore pentru mediul de afaceri, în special pentru agențiile de recrutare și companiile care angajează muncitori din afara Uniunii Europene.
„Practic, cu cât un business este mai mare, cu atât poate fi falimentat mai ușor de stat pentru o simplă eroare”, a declarat Romulus Badea, președintele PIFM.
Garanțiile financiare, un punct sensibil
Una dintre principalele critici vizează modul în care sunt utilizate garanțiile financiare impuse firmelor. Potrivit PIFM, aceste sume ar trebui să protejeze muncitorii străini, însă, în practică, ele ar putea fi folosite pentru încasarea rapidă a amenzilor de către stat.
„Garanția financiară impusă de guvern agențiilor și angajatorilor devine o problemă majoră pentru muncitorii străini, deoarece statul o transformă într-un simplu rezervor pentru colectarea amenzilor”, a explicat Romulus Badea.
Acesta a subliniat că, în lipsa suspendării executării în cazul contestațiilor, fondurile pot fi utilizate imediat, fără a mai servi scopului inițial de protecție a lucrătorilor.
Sancțiuni considerate disproporționate
Proiectul introduce un regim sancționator strict, care, potrivit patronatului, nu respectă principiul proporționalității. O singură abatere ar putea duce la pierderea definitivă a autorizației de funcționare.
În plus, agențiile pot fi sancționate inclusiv pentru situații asupra cărora nu au control direct, cum ar fi comportamentul angajaților sau al firmelor beneficiare.
„Sistemul de sancțiuni este complet disproporționat. La o amendă de 40.000 de lei pe om, o greșeală administrativă pentru 30 de muncitori înseamnă o sancțiune de 1.200.000 de lei”, a declarat Romulus Badea.
O altă prevedere controversată este limitarea numărului de muncitori străini în funcție de media angajaților raportată în anul anterior. Patronatele consideră că această regulă penalizează companiile aflate în expansiune.
„Dacă un IMM a avut anul trecut doi angajați și acum ia zece contracte noi, el va putea angaja maximum un singur străin, deși are nevoie, poate, de 15”, a explicat Romulus Badea.
Această abordare este considerată de reprezentanții industriei drept o barieră în calea dezvoltării economice și a adaptării la cererea din piață.
Impact asupra pieței muncii și riscuri sociale
Proiectul mai prevede restricții privind angajarea muncitorilor străini prin agenții de muncă temporară. Potrivit PIFM, această măsură ar putea avea efecte imediate asupra pieței muncii.
„Sute de străini angajați de agențiile de muncă temporară vor deveni ilegali, deși pentru ei se plătesc în prezent impozite și contribuții sociale către bugetul statului român”, avertizează Romulus Badea.
Astfel, există riscul ca o parte din forța de muncă să treacă în zona informală, cu efecte negative asupra colectării fiscale și a stabilității sociale.
Pe lângă prevederile legislative, patronatul semnalează și dificultăți tehnice legate de funcționarea platformei Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI).
Potrivit reprezentanților sectorului, există deja zeci de mii de dosare blocate, iar introducerea rapidă a noilor reguli ar putea agrava situația.
„Sunt zeci de mii de dosare blocate pe portalul IGI. Dacă ordonanța se publică acum cu o perioadă de tranziție de doar o lună, munca și banii angajatorilor români se vor duce pe apa sâmbetei”, a declarat Romulus Badea.
Apel pentru revizuirea proiectului
Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă subliniază că nu contestă necesitatea reglementării domeniului, ci modul în care aceasta este realizată. Organizația solicită revizuirea urgentă a proiectului și alinierea acestuia la practicile europene.
Potrivit patronatului, modele din state precum Germania sau Franța sunt orientate spre facilitarea accesului la forță de muncă, nu spre restricționarea acestuia.