Pensia medie a scăzut în primul trimestru din an iar puterea de cumpărare a scăzut. Câți pensionari are România
Pensia medie lunară din România a înregistrat o scădere în primul trimestru al anului comparativ cu ultimele trei luni din 2025, în timp ce inflația a continuat să erodeze puterea de cumpărare a pensionarilor, potrivit datelor publicate vineri, 12 iunie, de Institutul Național de Statistică (INS).
Pensia medie lunară, calculată pe baza sumelor brute plătite pentru toate categoriile de pensionari, a fost de 2.934 lei în primul trimestru, în scădere cu 0,8% față de trimestrul anterior, când se situa la 2.957 lei.
În același timp, indicele pensiei medii reale a fost de 97,3%, ceea ce indică o diminuare a puterii de cumpărare a pensionarilor pe fondul creșterii prețurilor de consum.
În perioada ianuarie-martie, numărul mediu de pensionari a fost de 4,92 milioane de persoane, cu aproximativ 7.000 mai puțini față de trimestrul 4 din 2025. Din total, 4,577 milioane erau pensionari din sistemul public de asigurări sociale de stat.
Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, numărul total al pensionarilor a crescut însă cu 20.000 de persoane, iar numărul pensionarilor din sistemul public a avansat cu 34.000.
Pensionarii pentru limită de vârstă continuă să reprezinte categoria dominantă, cu aproape 4 milioane de beneficiari, respectiv 80,7% din totalul pensionarilor de asigurări sociale.
Spre deosebire de pensia medie totală, pensia medie de asigurări sociale de stat a urcat ușor în primul trimestru, ajungând la 2.820 lei, față de 2.818 lei în trimestrul precedent.
Pensia medie nominală netă a fost de 2.699 lei, iar pensia medie pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare a reprezentat 57,9% din câștigul salarial mediu net.
Diferențe de peste 1.300 de lei între județe
Datele scot în evidență și discrepanțe mari între județe în ceea ce privește nivelul pensiilor.
Cea mai mare pensie medie de asigurări sociale de stat s-a înregistrat în Municipiul București, unde a ajuns la 3.575 lei. Urmează județele Hunedoara, cu 3.502 lei, și Brașov, cu 3.330 lei.
La polul opus se află județele Botoșani (2.232 lei), Vrancea (2.273 lei) și Giurgiu (2.284 lei). Diferența dintre cea mai mare și cea mai mică pensie medie este de 1.343 lei.
Opt pensionari la zece salariați
Raportul dintre numărul mediu al pensionarilor din sistemul public și cel al salariaților s-a menținut la opt pensionari pentru fiecare zece salariați la nivel național.
Diferențele teritoriale sunt însă semnificative. În București și Ilfov sunt doar patru pensionari la zece salariați, în timp ce în Teleorman raportul ajunge la 15 pensionari la zece salariați, iar în Vaslui la 14 pensionari la zece angajați.
INS arată că pensia medie a femeilor rămâne sub cea a bărbaților în toate categoriile de pensii. În cazul pensiilor pentru limită de vârstă, pensia medie a femeilor reprezintă 62,9% din cea a bărbaților.
Cea mai mare diferență este înregistrată la pensiile pentru limită de vârstă cu stagiu incomplet de cotizare, unde pensia medie a femeilor reprezintă doar 56% din cea a bărbaților.
Aproape 887.000 de pensionari primesc indemnizație socială
În primul trimestru al anului, 886.900 de persoane au beneficiat de indemnizația socială pentru pensionari. Dintre acestea, 842.900 provin din sistemul public de pensii, reprezentând 18,4% din totalul pensionarilor de asigurări sociale de stat.
Alți 40.100 de beneficiari provin din fostul sistem al agricultorilor, iar aproximativ 3.900 din sistemul militar de pensii.
Potrivit INS, nivelul indemnizației sociale pentru pensionari este de 1.281 lei, valoare aflată în vigoare de la începutul anului 2024.
Te-ar putea interesa și Industria pensiilor private cere majorarea deductibilității fiscale pentru Piloanele 3 și 4. Pragul de 400 de euro, considerat depășit