Peste 200.000 de tineri majori primesc în continuare alocația. Ce condiții trebuie îndeplinite

Redacția Digi Economic Data publicării:
scoala elevi profesor
sursa: Inquam Photos / George Călin

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a plătit în luna iulie alocația de stat aferentă drepturilor cuvenite pentru luna iunie către aproximativ 3,6 milioane de beneficiari, potrivit unui comunicat transmis luni, 3 august.

Dintre aceștia, 204.975 sunt tineri care au împlinit vârsta de 18 ani și au urmat, în anul școlar 2025-2026, cursurile învățământului liceal sau profesional.

Potrivit ANPIS, alocația de stat continuă să fie acordată tinerilor care au împlinit 18 ani și urmează cursurile liceale sau profesionale, până la finalizarea acestora.

De asemenea, beneficiază de acest drept și tinerii cu handicap care urmează o formă de învățământ preuniversitar, până la împlinirea vârstei de 26 de ani.

Alocația poate fi acordată și cetățenilor români care studiază în state membre ale Uniunii Europene, în baza documentelor justificative prevăzute de lege.

Vezi și DOCUMENT Ministerul Educației propune premii pentru elevii cu media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Câți bani pot primi

Ce documente trebuie depuse pentru continuarea plății

ANPIS precizează că, pentru menținerea sau reluarea plății alocației după împlinirea vârstei de 18 ani, este necesară transmiterea documentelor care dovedesc calitatea de elev.

Este vorba despre o adeverință eliberată de unitatea de învățământ, o copie a actului de identitate și, după caz, un extras de cont.

Documentele se depun la secretariatul unității de învățământ, care le transmite inspectoratului școlar. Ulterior, acestea ajung la agențiile teritoriale pentru plăți și inspecție socială, în vederea actualizării situației și reluării plății, dacă sunt îndeplinite condițiile legale.

Inspectoratele școlare transmit anual situația elevilor

Conform legislației în vigoare, inspectoratele școlare au obligația de a transmite până la data de 1 octombrie a fiecărui an agențiilor teritoriale situația elevilor care au împlinit 18 ani și continuă studiile liceale sau profesionale.

Pe baza acestor informații, ANPIS menține plata alocației pentru tinerii care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, odată cu începerea noului an școlar.

ANPIS reamintește că tinerii care repetă anul școlar nu beneficiază de alocația de stat pentru copii.

Excepție fac situațiile în care repetarea anului este justificată din motive medicale, pe baza documentelor doveditoare prevăzute de lege.

Te-ar putea interesa și DOCUMENT Despăgubirile pentru exproprierile de pe A0 Nord vor fi majorate. Guvernul alocă fonduri suplimentare