Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în România. Șoferii, muncitorii necalificați și curierii sunt cei mai căutați

Redacția Digi Economic Data publicării:
targ locuri de munca angajari
sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a anunțat miercuri, 27 mai, că în evidențele sale sunt disponibile 30.628 de locuri de muncă la nivel național, potrivit datelor transmise de angajatori. Cele mai multe oferte sunt pentru conducători auto transport rutier (2.894 de posturi), urmați de muncitori necalificați în construcții (1.936), curieri (1.802), manipulanți mărfuri (1.467) și lucrători comerciali (1.447).

Printre ocupațiile cu cerere ridicată se mai numără muncitorii necalificați în prelucrarea materialelor de construcții, agenții de securitate, ajutorii de bucătar, lucrătorii în bucătărie și operatorii pentru asamblare și montaj.

Din totalul locurilor disponibile:

- 2.395 de posturi sunt destinate persoanelor cu studii superioare;

- 5.797 de posturi pentru absolvenți de liceu sau postliceală;

- 7.251 de posturi pentru persoane cu studii profesionale;

- 15.185 de posturi sunt disponibile pentru persoane fără studii sau cu studii primare și gimnaziale.

Pentru candidații cu studii superioare sunt disponibile posturi precum ingineri, economiști, manageri, specialiști și medici.

Vezi și GRAFICE România, printre ultimele țări din UE la numărul de specialiști IT. Totuși, conduce clasamentul la ponderea femeilor din sector

În paralel, prin rețeaua EURES România, angajatorii din Spațiul Economic European oferă 365 de locuri de muncă.

Cele mai multe sunt în:

- Danemarca - 146 de posturi, în domenii precum industria navală, automatizări și industria alimentară;

- Malta - 83 de posturi, inclusiv logistică, acvacultură și vânzări;

- Norvegia - 45 de posturi pentru prelucrarea somonului;

- Spania - 30 de posturi în construcții;

- Germania și Suedia - câte 20 de posturi.

Ofertele sunt actualizate permanent în funcție de noile posturi declarate și de ocuparea celor existente.

Te-ar putea interesa și Peste 4.600 persoane au găsit un loc de muncă în București în primele patru luni din an. Angajările, susținute de cei de peste 35 ani