Preşedintele AFM, despre programul Rabla: „Sper să-l avem inclusiv în anul 2026”. Ce spun guvernanții
Președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Florin Bănică, a declarat marți, 20 ianuarie, că decizia privind programul Rabla pentru 2026 încă nu a fost luată, dar speră ca acesta să fie disponibil și în acest an. Rabla, cu un buget de 200 de milioane de lei pentru persoanele fizice în 2025, a avut un impact vizibil asupra creșterii înmatriculărilor de autoturisme noi în noiembrie 2025, însă pe ansamblul primelor 11 luni ale anului piața auto a rămas în ușoară scădere față de 2024.
„Programul Rabla (...) a fost anul trecut cu un buget de 200 de milioane doar pentru persoane fizice. Este o discuţie la nivel de minister şi la nivel de Guvern pe acest program. Încă nu s-a luat o decizie finală. Administraţia Fondului pentru Mediu este clar că va susţine acest program şi eu sper să-l avem inclusiv în anul 2026”, a afirmat Florin Bănică într-o conferinţă de presă, citat de Agerpres.
În privința perspectivelor pentru anul 2026, președintele AFM a precizat că va fi realizată o analiză detaliată pentru a identifica nevoile primarilor și ale unităților administrativ-teritoriale.
„Să ştiţi că Administraţia Fondului pentru Mediul o să facă o analiză destul de amănunţită la nivel de UNCJR (Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România n.r.), să vedem exact care sunt nevoile primarilor şi ce ar trebui să deschidem. Intenţionăm să deschidem două proiecte pentru UAT-uri. Nu o să declar acum care sunt proiectele pe care le deschidem, dar cu siguranţă o să fie proiecte care o să vă ajute pe dumneavoastră pe viitor. O să facem o conferinţă de presă şi un anunţ în momentul în care o să stabilim aceste două proiecte şi bugetele de care o să aibă parte anul acesta”, a spus Florin Bănică.
În decembrie 2025, în timpul unei întâlniri cu reprezentanţii Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), premierul Ilie Bolojan a explicat că Rabla va continua, însă la o intensitate semnificativ mai redusă, iar finanţarea acordată de stat va fi corelată cu nivelul producţiei naţionale.
„Limitarea programului este determinată atât de faptul că România şi-a îndeplinit indicatorii asumaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), cât şi de constrângerile bugetare. Deciziile privind această schemă vor fi luate după adoptarea bugetului pe anul 2026, iar înainte de implementare vor fi discutate cu partenerii din industria auto”, a declarat atunci Bolojan.
De asemenea, reprezentanţii industriei auto au subliniat necesitatea reluării programului, „având în vedere pierderile înregistrate în acest an ca urmare a limitărilor”.
„Reducerea numărului de autovehicule finanţate prin program, de la 30.000 în 2024 la 19.000 în 2025, ar putea genera riscul pierderii a aproximativ 5.000 de locuri de muncă în această industrie”, au transmis reprezentanții prezenți la discuție.
Piața auto în primele 11 luni
Piața auto din România a înregistrat în luna noiembrie 2025 o creștere semnificativă a înmatriculărilor de autoturisme noi, însă pe ansamblul primelor 11 luni ale anului, volumul total rămâne în ușoară scădere față de aceeași perioadă din 2024, potrivit datelor recente, centralizate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).
În noiembrie 2025, înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 35,61% față de noiembrie 2024, atingând 13.882 unități. Pe primele 11 luni, totalul autoturismelor noi înmatriculate a fost de 135.491 unități, în scădere cu 1,3% față de perioada similară din 2024 (137.298 unități).
Adrian Sandu, secretar general al ACAROM, a explicat recent pentru DigiEconomic că majorarea din noiembrie se datorează chiar programului Rabla.
„Avem o creștere în luna noiembrie 2025 față de 2024, tocmai prin prisma faptului că programul Rabla, demarând mai târziu, își face abia acum simțite efectele pozitive, dacă le putem spune așa, deși a fost un program extrem de limitat. Și astfel ne așteptăm la o creștere a înmatriculărilor lunare a vehiculelor.”
Cu toate acestea, pe ansamblul anului 2025, situația rămâne mai puțin favorabilă:
„Pe tot anul 2025, pe primele 11 luni, suntem totuși în scădere. Acest lucru se vede și la numărul de vehicule electrice înmatriculate comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Noi sperăm ca la finalul anului să avem o echilibrare cu piața de vehicule de anul trecut și să atingem cam același nivel al înmatriculărilor de vehicule noi, însă rămâne de văzut cum se vor comporta vânzările și înmatriculările în ultima lună”, a mai punctat el.