Președintele este nemulțumit de situația din educație: Vom face o evaluare cu cifrele pe masă

Redacția Digi Economic Data publicării: Data actualizării:
nicusor dan
sursa: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele Nicuşor Dan nu este deloc mulțumit de cum se prezintă învățământul românesc iar în acest context, solicită o evaluare bazată pe cifre pentru a vedea dimensiunea problemei.

Potrivit Agerpres, președintele a promis liderilor sindicatelor din învăţământ că lucrurile vor fi evaluate corespunzător pentru a răspunde nemulțumirilor emise.

„Îmi doresc, evident, ca fiecare dintre noi să pună interesul copiilor pe primul loc. Promisiunea mea a fost că vom evalua, cum am spus, cu cifrele pe masă, cu opinia tuturor părţilor implicate, după două luni de la începerea anului şcolar. Până atunci, nu sunt mulţumit de starea educaţiei", a declarat Nicuşor Dan.

Preşedintele a discutat punctual cu reprezentanţii sindicatelor din educaţiei. În urma dialogului, Nicușor Dan a ajuns la concluzia că reprezentanţii sindicatelor au o opinie diferită față de cea a ministerului Educației. 

În privința schimbărilor anunțate, taberele sunt împărțite: unii sunt deschiși reformelor și le consideră un progres, iar alții nu văd în aceste modificări decât un nou colaps pentru învățământul românesc.