Program național pentru instalarea de lifturi în blocurile vechi. Legea „Lift pentru viață” a fost promulgată
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat luni, 20 iulie, decretul pentru promulgarea Legii privind reglementarea Programului Național de Accesibilizare a Locuințelor - „Lift pentru viață”. Programul prevede finanțarea instalării de lifturi în blocurile vechi, construite înainte de 1990, care nu au fost prevăzute din proiect cu ascensoare.
Legea vizează condominiile cu trei sau mai multe niveluri supraterane, construite până la 31 decembrie 1989, fără lift în proiectul inițial. În funcție de caracteristicile clădirii, lucrările vor putea include instalarea de lifturi, platforme elevatoare, scări mecanizate sau rampe de acces.
Programul va fi coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Te-ar putea interesa și TVA de 9% la locuințe, pus sub semnul întrebării după blocajul ANCPI. Ministru: Va trebui să găsim soluții
Programul începe cu un proiect-pilot
Implementarea se va face în două etape. Prima etapă constă într-un proiect-pilot cu o durată de 18 luni, care va finanța accesibilizarea a cel mult 100 de condominii, cu prioritate din fonduri europene.
Vor putea fi selectate câte două blocuri din fiecare municipiu reședință de județ și din fiecare subdiviziune administrativ-teritorială a Capitalei.
Ulterior, programul ar urma să fie extins la toate condominiile eligibile din țară.
Cine va avea prioritate la finanțare
Vor avea prioritate la finanțare blocurile în care locuiește, la etaj:
- cel puțin o persoană vârstnică;
- cel puțin o persoană cu mobilitate redusă;
- cel puțin o persoană cu dizabilități locomotorii;
- cel puțin o familie care are în îngrijire un copil antepreșcolar sau preșcolar.
Ordinea de prioritate va ține cont și de numărul acestor persoane, de regimul de înălțime al clădirii și de anul construcției.
Cum va fi finanțat programul
Finanțarea va putea proveni din:
- fonduri europene dedicate proiectelor pentru locuințe;
- transferuri de la bugetul de stat;
- bugetele autorităților locale;
- donații, sponsorizări și alte surse legal constituite.
Finanțarea acordată prin program va fi nerambursabilă, iar autoritățile locale vor putea decide ca și contribuția din bugetele proprii să fie nerambursabilă.
Care sunt excepțiile
Proiectul exclude de la finanțare monumentele istorice și clădirile încadrate în clasele de risc seismic RsI și RsII care nu au fost consolidate.
În schimb, blocurile incluse în Programul național de consolidare seismică vor putea realiza simultan lucrările de consolidare și cele de accesibilizare.