Scholz, ultimatum către refugiații ucraineni: Trebuie să se integreze pe piața muncii iar dacă nu,să se întoarcă acasă

Cancelarul german Olaf Scholz a criticat deschis situația refugiaților ucraineni din Germania care trăiesc din ajutorul de șomaj și nu reușesc să se integreze pe piața muncii din țară.
Cancelarul a tranșat situația refugiaţilor ucraineni şomeri: ori își găsesc de muncă ori își fac bagajul și se întorc în ţara de origine.
„Mulţi dintre refugiații ucraineni sunt aici de atâta timp și nu au făcut nimic pentru a se integra. Programele guvernamentale până în acest moment nu au fost suficiente și eficiente. Lipsește voința de a învăța limba germană și a presta activități sub protecția țării care i-a sprijinit. De acum înainte, cine nu muncește, pleacă acasă” a declarat Scholz.
Cancelarul german a vorbit pe larg cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, despre această problemă.
Zelenski a promis că va înființa centre speciale în Germania şi Polonia pentru a-i sprijini pe ucraineni să îşi găsească un loc de muncă sau să se întoarcă acasă.
Potrivit ONU, aproape şapte milioane de ucraineni au fugit în străinătate din februarie 2022, odată cu declanșarea războiului. Peste un milion dintre aceştia, în principal femei şi copii, se află în Germania. Doar 260. 000 dintre refugiaţii ucraineni din Germania au în prezent un loc de muncă, transmite Bild.