Șoferii din afara Uniunii Europene pot conduce în România fără permis internațional. Parlamentul a adoptat noile reguli

Redacția Digi Economic Data publicării:
soferi scumpiri
Sursa: gettyimages.com

Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri, 3 decembrie, ordonanța de urgență care permite anumitor categorii de șoferi din afara Uniunii Europene (UE) să conducă autovehicule în România fără a deține un permis internațional, în condiții stricte și pentru perioade limitate. Senatul a adoptat deja actul, iar Camera Deputaților a fost forul decizional.

Până acum, legislația românească obliga orice conducător auto dintr-un stat non-UE, care nu este parte la Convenția de la Viena privind circulația rutieră și cu care România nu are un acord bilateral, să folosească un permis internațional pentru a putea conduce pe teritoriul țării. În lipsa unor astfel de acorduri, permisele naționale ale multor state nu puteau fi recunoscute.

Noua reglementare modifică și completează OUG nr. 195/2002, deschizând posibilitatea ca România să accepte, temporar și în baza principiului reciprocității, permise de conducere naționale emise de:

- state cu care România are parteneriate strategice,

- state membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și

- state membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare.

Excepție și pentru personalul diplomatic

Se mai acordă și, pe durata acreditării în România, dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice pentru: membrii misiunilor diplomatice, oficiile consulare și reprezentanții organizațiilor internaționale acreditate în România.

Aceștia vor putea conduce fără obligativitatea unui permis internațional, folosind permisul emis de statul lor.