Toți tinerii care ies din plasament primesc indemnizație până la 26 de ani dacă muncesc sau studiază. Parlamentul a adoptat proiectul
Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat miercuri, 11 martie, un proiect de lege menit să elimine discriminarea dintre tinerii ieșiți din sistemul de protecție. Toți cei care au fost în plasament pot primi acum o indemnizație lunară până la vârsta de 26 de ani, indiferent de data la care au părăsit sistemul, dacă muncesc sau studiază.
Potrivit legislației în vigoare (modificată în 2023), doar tinerii care părăseau orfelinatele după luna octombrie 2023 aveau dreptul la sprijin financiar. Cei care ieșiseră din sistem înainte de această dată erau privați de ajutor, chiar dacă munceau sau învățau.
„Avem convingerea că toți tinerii instituționalizați, toți orfanii care împlinesc vârsta de 18 ani şi doresc să-şi continue studiile sau să se angajeze au nevoie de acest sprijin din partea statului român până la vârsta de 26 de ani, în egală măsură. Scopul este să eliminăm lacuna legislativă actuală, care constă în lipsa acordării acestor indemnizații tuturor orfanilor care întrunesc condițiile privind studiile sau încadrarea în muncă ieşirea din sistemul instituționalizat, precum şi să respectăm drepturile garantate Constituție, respectiv că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii şi fără discriminări, iar dreptul la ocrotirea sănătății este garantat”, se arată în expunerea de motive.
Acum, sunt incluși și cei care părăsiseră deja sistemul înainte de acea dată, dar care încă nu au împlinit 26 de ani. Opțiunea poate fi exprimată o singură dată, indiferent de momentul ieşirii din sistem.
„Indemnizaţiile se instituie ca formă de ocrotire a statului acordată tuturor tinerilor, fără discriminare. Beneficiază de aceste indemnizaţii toţi tinerii în vârstă de până la 26 de ani, care au ieşit din sistemul de protecţie specială şi care întrunesc condiţiile legii. În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, ministrul Muncii stabileşte prin ordin procedura de acordare şi plată a indemnizaţiei”, se arată în proiect.