UE sprijină producătorii de vin din Franța. Alocă 40 de milioane euro pentru dezvoltarea sectorului vitivinicol
Comisia Europeană va elibera 40 de milioane euro din rezerva pentru agricultură pentru a ajuta producătorii de vin să facă faţă presiunilor pieţei asupra sectorului vitivinicol din Franţa.
Măsura de urgenţă luată de Bruxelles pe 1 aprilie va oferi 33 de euro pe hectolitru pentru distilarea stocurilor nevândute (până la 1,2 milioane de hectolitri), reducând presiunea pieţei înainte de recolta din acest an. Acest sprijin completează pachetul mai amplu al Comisiei privind vinul, care include măsuri suplimentare menite să ajute sectorul să gestioneze potenţialul de producţie, precum şi să se adapteze la evoluţia preferinţelor consumatorilor şi să deblocheze noi oportunităţi de piaţă.
„Producătorii francezi de vin reprezintă coloana vertebrală a patrimoniului viticol european, dar în prezent se confruntă cu provocări de piaţă fără precedent. Acesta este un răspuns esenţial, luat în strânsă coordonare cu guvernul francez, pentru a aborda prăbuşirea preţurilor şi saturarea stocurilor din Franţa. Prin acest sprijin în valoare de 40 de milioane de euro, ne propunem să ajutăm piaţa”, a declarat comisarul european pentru agricultură, Christophe Hansen.
Franţa este al doilea mare producător de vin din lume după Italia şi primul exportator ca valoare. Producţia sa de vin a fost afectată de vremea nefavorabilă în ultimii doi ani, în timp ce politicile de gestionare a excedentelor i-au determinat pe viticultori să defrişeze o parte din podgoriile lor.
Totodată, sectorul vitivinicol francez s-a confruntat cu presiuni venite pe fondul schimbării preferinţelor consumatorilor, a perturbărilor comerciale geopolitice şi a scăderii preţurilor vinului la vrac.
În pofida unei reduceri cu 16% a producţiei, în comparaţie cu mediile pe termen lung, oferta excedentară a condus la scăderea preţurilor, ameninţând mijloacele de subzistenţă ale producătorilor, în special în regiunile specializate în vinurile roşii şi roze.