Video Va fi deschis un nou lot de autostradă
Un nou tronson al Autostrăzii Moldovei (A7) va fi deschis în curând circulației. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău a anunțat luni seară că lotul Mizil–Pietroasele se apropie de finalizare, urmând ca în perioada 13–17 octombrie să fie convocată comisia de recepție, ultimul pas înaintea deschiderii traficului între București și localitatea Spătaru.
Luni seară au fost realizate teste structurale la podul situat la kilometrul 38, parte a lotului Mizil–Pietroasele.
„Testul a urmărit verificarea comportamentului structural al podului sub sarcini controlate, conform normelor tehnice de recepție.
Pe calea 2 urmează montarea ultimelor 8 eclise de legătură, după care se vor efectua testele de încărcare și pe această cale.
Ulterior, se vor realiza testele de calitate ale sudurilor prin metode de control nedistructiv, pentru certificarea integrității structurale”, a transmis DRDP Buzău.
Dacă rezultatele testelor confirmă conformitatea, comisia de recepție va aproba deschiderea traficului, iar șoferii vor putea circula pe Autostrada A7 de la București până la Spătaru, prin conexiunea cu DN2.