Vizita ANPC pe litoral s-a lăsat cu amenzi de 7 milioane de lei. De ce au fost sancționați comercianții

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
terasa litoral
sursa: Inquam Photos /George Călin

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat amenzi de 7 milioane de lei, în urma controalelor desfășurate pe litoral în perioada 6 iulie - 16 august, potrivit unui comunicat remis de instituție către DigiEconomic.

În total au fost efectuate 1.140 de acţiuni de control în staţiunile de pe întreg litoralul românesc.

„Şi în acest sezon estival au fost identificate neconformităţi cu caracter recurent. Chiar dacă aceste neconformităţi au fost constatate cu o frecvenţă mai redusă comparativ cu perioadele anterioare, diminuarea incidenţei lor nu elimină riscurile potenţiale la care consumatorii ar fi putut fi expuşi în lipsa intervenţiilor şi măsurilor de control întreprinse de cei 60 de comisari care au asigurat, în serii succesive, prezenţa în cadrul A.N.P.C. Estival 2026”, transmit reprezentanții instituției

Inspectorii pentru protecția consumatorilor au aplicat 1.287 de amenzi contravenţionale, în valoare de aproximativ 7 milioane de lei, 940 avertismente, iar valoarea totală a produselor verificate a depăşit 2,4 milioane de lei.

Citește și: ANPC a dat amenzi de peste 3 milioane de lei în doar cinci zile. Ce nereguli au găsit inspectorii

Lista abaterilor constatate

Comisarii ANPC au oprit definitiv de la comercializare produse neconforme în valoare de peste 320.000 lei şi temporar produse în valoare de circa 202.000 lei. Inclusiv prestarea serviciilor a fost sistată până la remedierea deficienţelor pentru 48 de operatori economici.

Pe lista abaterilor identificate se află:

  • prestarea serviciilor în spaţii neautorizate;
  • comercializarea sau folosirea unor materii prime şi produse alimentare fără elemente de identificare şi caracterizare;
  • nerespectarea condiţiilor şi a temperaturilor de depozitare pentru produsele perisabile, cum ar fi sosuri, carne, preparate din carne şi ciorbe;
  • comercializarea unor produse alimentare cu data-limită de consum depăşită;
  • desprinderea şi prăbuşirea unor elemente ale plafonului în spaţiile destinate consumatorilor;
  • utilizarea echipamentelor şi ustensilelor cu grad ridicat de uzură şi depuneri grosiere de gheaţă, rugină şi impurităţi;
  • întreţinerea necorespunzătoare a blocului alimentar,
  • lipsa verificării metrologice a mijloacelor de măsurare utilizate;
  • lipsa informării în mod corect, complet şi precis a consumatorilor privind serviciile de cazare, facilităţile oferite, tarifele, mapa cu informaţii utile turiştilor;
  • diferenţe între preţul afişat pe eticheta de raft şi cel înscris pe bonul fiscal, respectiv cel menţionat în meniu;
  • comercializarea unor jucării fără marcajul CE, marcaj care dovedeşte conformitatea produsului cu normele de siguranţă UE;
  • necompletarea fişelor şi a registrului de cazare privind evidenţa turiştilor.

Totodată, s-a constatat întreţinerea necorespunzătoare a piscinelor, evidenţiată prin degradări structurale şi componente metalice deteriorate. De asemenea, în unele cazuri nu au fost respectate măsurile specifice referitoare la activităţile de operare a plajelor turistice.

Citește și: ANPC verifică adaosurile comerciale ale distribuitorilor de carburanți după scumpiri. Amenzile pot ajunge la 2% din cifra de afaceri