Industria IT din România a ajuns la 250.000 de specialiști și contribuie cu 8% la PIB. Expert: E nevoie de o tranziție către inovație

Redacția Digi Economic Data publicării:
munca birouri
sursa: shutterstock.com/

România are aproximativ 250.000 de specialiști în domeniul IT, iar industria de profil generează circa 8% din Produsul Intern Brut (PIB), a declarat miercuri, 10 iunie, Mihai Matei, vicepreședinte al Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii (ANIS), în cadrul unui eveniment de specialitate.

Potrivit acestuia, sectorul IT românesc a înregistrat o dezvoltare puternică în ultimii ani, însă o mare parte din această creștere s-a bazat pe servicii de outsourcing, iar următorul pas pentru industrie este orientarea către inovare și dezvoltarea de produse proprii.

IT-ul românesc contribuie cu 8% la economia națională

Vicepreședintele ANIS a subliniat că România dispune în prezent de o bază solidă de companii și specialiști în tehnologie, ceea ce transformă sectorul într-unul dintre cei mai importanți piloni ai economiei.

„Avem aproximativ 250.000 de specialiști în România în IT. Avem o contribuție a industriei de 8% din PIB, deci este o industrie semnificativă”, a afirmat Mihai Matei.

Datele prezentate confirmă rolul tot mai important al tehnologiei în economia locală, într-un context în care sectorul IT a devenit unul dintre principalele motoare de creștere și export de servicii.

Reprezentantul ANIS a atras atenția că dezvoltarea industriei în ultimele două decenii a fost susținută în principal de activități de outsourcing, însă modelul actual trebuie completat prin investiții în cercetare, inovare și produse tehnologice proprii.

„Una dintre transformările pe care trebuie să le facem noi este tranziția către o industrie bazată pe inovație, preponderent”, a explicat Mihai Matei.

Potrivit acestuia, consolidarea ecosistemului de inovare ar putea crește competitivitatea companiilor românești și ar putea genera o valoare adăugată mai mare pentru economie.

Vezi și Strategia de relansare 2026–2032: Ministrul Finanțelor propune scheme de sprijin pentru industrie și tehnologie

Apel la colaborare între companiile europene

Vicepreședintele ANIS a vorbit și despre necesitatea promovării industriei IT românești pe piețele externe și despre importanța colaborării între companiile din statele europene.

În opinia sa, noul context geopolitic impune o cooperare mai strânsă între mediile de afaceri din Uniunea Europeană.

„Este nevoie de o colaborare sistematică între companiile din mediul privat din toate țările. Trebuie să mizăm mai mult pe colaborare și mai puțin pe izolaționism în Europa”, a declarat reprezentantul ANIS.

Vezi și GRAFICE România, printre ultimele țări din UE la numărul de specialiști IT. Totuși, conduce clasamentul la ponderea femeilor din sector