Infractorii profită de avantajele tehnologiei: distribuie țigări de contrabandă cu ajutorul dronelor și social media

Contrabandiştii de ţigări şi vânzătorii din piaţa neagră folosesc tehnologia dronelor pentru a evita forţele de ordine atunci când livrează țigarete fumătorilor din Europa.
Potrivit Reuters, aproape 40 de miliarde de ţigarete distribuite ilegal au fost consumate anul trecut în cele 38 de state europene. Analiza s-a efectuat pe baza pachetelor de ţigări goale colectate.
Conform statisticilor, consumul ilicit de tutun a crescut 10,8% din cauza strategiilor flexibile abordate de organizațiile infracţionale. Aceste tactici constau în utilizarea dronelor și a platformelor de socializare pentru distribuția țigaretelor.
Prin aceste metode, se reduc riscurile asociate cu raidurilor efectuate de oamenii legii. În lipsa unor spații de stocare, infractorii evită confiscarea mărfii.
Creșterea a fost alimentată și de majorarea prețurilor în piețe importante, precum Franţa sau Ţările de Jos. Această teorie este susținută inclusiv de producătorii din sector.
„Majorarea taxelor a stimulat creşterea apetenței pentru ţigări de contrabandă”, acuză marii jucători din piața tutunului.
Această afirmație este contrazisă, în schimb, de organizaţiile din domeniul sănătății publice.
„Astfel de teorii sunt exagerate. Taxele mari pot sprijini sănătatea publică prin reducerea consumului de tutun, în paralel cu generarea de venituri pentru guverne”, susțun organizațiile.