Noi fraude cu imagini trucate lovesc business-urile din România. Cum sunt păcălite companiile
Tot mai multe afaceri din România sunt vizate de reclamații construite pe imagini generate cu ajutorul inteligenței artificiale, arată un avertisment transmis de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) joi, 27 noiembrie. Potrivit specialiștilor, persoanele rău intenționate generează poze care par reale și care arată produse neconforme, de exemplu mâncare „negătită”, „contaminată” sau spații „neconforme din punct de vedere sanitar”.
Aceste imagini sunt fie trimise direct proprietarilor cu pretenția acordării unor beneficii, fie publicate online pentru a pune presiune asupra business-urilor.
În unele cazuri, cei care le trimit amenință cu expunerea pe rețelele sociale dacă nu primesc bani sau produse gratuite.
Ce pot face afacerile pentru a se proteja
DNSC recomandă companiilor să adopte o serie de măsuri minime de verificare, pentru a evita capcanele fraudatorilor:
- verificarea atentă a autenticității imaginilor primite în plângeri;
- solicitarea de detalii suplimentare (ora comenzii, numărul mesei, bonul fiscal), informații pe care persoanele frauduloase evită să le ofere;
- evitarea acordării de compensații fără o verificare internă;
- analizarea profilurilor de social media de pe care vin reclamațiile, întrucât conturile noi sau anonime sunt un semn de alarmă;
- raportarea tentativelor suspecte.