Produse contrafăcute și nesigure pe AliExpress. Comisia Europeană aplică o amendă de 550 mil. euro. UPDATE Reacția companiei
Comisia Europeană a anunțat luni, 20 iulie, că a amendat AliExpress cu 550 milioane euro pentru încălcarea obligațiilor prevăzute de Regulamentul privind serviciile digitale, după ce platforma nu ar fi evaluat și redus corespunzător riscurile legate de vânzarea de produse ilegale, nesigure sau contrafăcute.
Update 14:13
La solicitarea DigiEconomic, AliExpress a transmis:
„De la intrarea în vigoare a DSA (Regulamentul privind serviciile digitale n.r.), AliExpress a fost și rămâne ferm angajată să își îndeplinească obligațiile și a investit resurse semnificative în evaluarea și diminuarea riscurilor, siguranța produselor și protecția consumatorilor.
Am colaborat constructiv cu Comisia Europeană, în spiritul bunei cooperări și al transparenței, și am făcut numeroase progrese și angajamente voluntare pentru a răspunde așteptărilor în evoluție prevăzute de DSA.
Nu suntem de acord cu decizia de astăzi și cu amenda disproporționată, care nu reflectă în mod adecvat cadrul nostru deja existent și îmbunătățirile semnificative și proactive pe care le-am făcut.
Analizăm cu atenție decizia și luăm în considerare toate opțiunile disponibile.”
Știre inițială
Executivul european a dispus ca AliExpress să ia măsuri pentru remedierea problemelor identificate. Platforma are termen până la 20 octombrie 2026 pentru a transmite Comisiei un plan de acțiune.
Comisia Europeană a deschis procedura oficială împotriva AliExpress pe 14 martie 2024, pentru a verifica posibile încălcări ale legii europene legate de evaluarea riscurilor, moderarea conținutului, transparența publicității, sistemele de recomandare, trasabilitatea comercianților și accesul cercetătorilor la date.
Comisia: AliExpress nu a evaluat corect riscurile
Potrivit Comisiei Europene, AliExpress nu a analizat suficient riscul ca produse ilegale, nesigure sau contrafăcute să fie distribuite prin platforma sa.
Comisia arată că AliExpress nu a evaluat corect dacă avea suficient personal pentru verificarea produselor potențial ilegale și ar fi supraestimat eficiența sistemului său de detectare și eliminare a acestora.
De asemenea, sistemele de recomandare și publicitate ale platformei ar fi contribuit la răspândirea unor produse ilegale. Testele realizate de serviciile Comisiei au arătat că multe astfel de produse erau recomandate sau promovate consumatorilor înainte de a fi eliminate.
Produse contrafăcute, jucării nesigure și cosmetice periculoase
Comisia susține că sistemul AliExpress de detectare a produselor ilegale nu a funcționat corespunzător. Pe platformă ar fi circulat produse contrafăcute, jucării nesigure și cosmetice periculoase, iar unele dintre acestea au rămas online timp de mai multe săptămâni, chiar și după ce au fost detectate.
Executivul european mai arată că AliExpress nu a aplicat corect politica de sancționare a comercianților care vindeau produse ilegale. Astfel, magazinele sancționate au putut rămâne active pe platformă.
O altă problemă identificată vizează clasificarea greșită a produselor. Potrivit Comisiei, comercianți rău intenționați au plasat intenționat produse în categorii greșite pentru a evita cerințe mai stricte de conformitate.
Comisia Europeană afirmă și că AliExpress nu a prevenit adecvat răspândirea produselor contrafăcute. Sistemul obligatoriu de „autorizare a mărcii”, prin care platforma ar fi trebuit să împiedice vânzarea de produse contrafăcute, s-a dovedit ineficient și insuficient susținut cu personal.
Potrivit Comisiei, comercianții au putut ocoli ușor acest sistem și au publicat produse care au fost eliminate abia ulterior pentru contrafacere.
Executivul european arată că produsele contrafăcute afectează nu doar consumatorii, ci și companiile legitime, care investesc în design, testare de siguranță și inovare.
Cum a fost calculată amenda
Amenda de 550 milioane euro a fost stabilită în funcție de natura încălcărilor, gravitatea acestora pentru utilizatorii din Uniunea Europeană și durata lor. Comisia arată că neregulile au continuat cel puțin până în iunie 2025, când au fost transmise constatările preliminare către AliExpress.
Executivul european precizează că neefectuarea unor evaluări adecvate ale riscurilor și lipsa unor măsuri eficiente de diminuare a riscurilor sistemice reprezintă încălcări grave ale Regulamentului privind serviciile digitale.
Te-ar putea interesa și Christine Lagarde avertizează asupra riscurilor AI pentru sistemul financiar: Europa riscă dependență de câteva companii tehnologice
Ce urmează
Acum, AliExpress are acum termen până la 20 octombrie 2026 pentru a transmite Comisiei un plan de acțiune. Planul trebuie să stabilească măsuri pentru remedierea încălcării obligațiilor de evaluare și diminuare a riscurilor sistemice.
Comitetul european pentru servicii digitale va avea la dispoziție o lună de la primirea planului pentru a emite un aviz. Comisia va avea apoi încă o lună pentru a adopta decizia finală și pentru a stabili un termen rezonabil de implementare.
Nerespectarea deciziei de neconformitate poate duce la penalități periodice. Comisia continuă dialogul cu AliExpress pentru a asigura respectarea deciziei și, în general, a DSA.
Până la momentul publicării acestui material, compania nu a răspuns solicitării DigiEconomic pentru un punct de vedere.
Citește și UE lovește Temu cu o amendă uriașă după descoperirea unor produse periculoase pe platformă