Trump amână vânzarea TikTok. Președintele american nu vrea ca gigantul chinez să dispară din SUA

Președintele Donald Trump extinde pentru a treia oară termenul privind vânzarea acțiunilor TikTok către companii americane.
Rețeaua de socializare online, TikTok, rămâne interzisă în Statele Unite, în baza unei legi adoptate anul trecut de Congresul SUA, care ordona companiei ByteDance, cea care deține platforma, să se retragă din piața americană și să vândă acțiunile către terți acceptați de Casa Albă.
Însă după două amânări de 75 de zile semnate de președintele SUA, Donald Trump, compania chineză nu a reușit să găsească un cumpărător pentru a realiza tranzacția.
„Nu doresc ca TikTok să dispară de pe piața americană”, afirma nu demult, Trump.
În consecință, preşedintele american a decis să emită un nou ordin executiv, prin care va prelungi cu 90 de zile termenul de vânzare, pentru a permite continuarea negocierilor cu ByteDance și implicit, funcționarea TikTok în SUA, relatează CNN.
Soluția negociată: o entitate separată și control limitat chinez
Dacă la începutul negocierilor se discuta vânzarea totală a TikTok în SUA, prin înființarea unei entități separate de compania-mamă ByteDance, desemnarea unei conduceri americane și preluarea bazei de clienți din Statele Unite, după aproape 6 luni lucrurile stau diferit.
Autoritățile de la Washington au înțeles că nu au cum să elimine în totalitate acționariatul chinez, astfel că au venit cu soluția restructurării capitalului, pe un raport 80-20: 80% investitori americani, 20% ByteDance.
Grupul Oracle, care găzduieşte datele TikTok pe serverele sale din SUA, alături de Blackstone şi de omul de afaceri Michael Dell, ar urma să fie principalii acționari la noua companie formată.
Rămâne de văzut dacă această soluție va fi acceptată de conducerea ByteDance până la finalul celor 90 de zile de negocieri.