Un gigant tehnologic, prezent și în România, a eliminat 21.000 de locuri de muncă în ultimul an, pe fondul reorganizării generate de AI
Oracle a eliminat aproximativ 21.000 de locuri de muncă la nivel global în ultimul an, pe măsură ce gigantul american din domeniul software și al serviciilor cloud își reorganizează activitatea în jurul inteligenței artificiale (AI), potrivit celui mai recent raport anual al companiei, citat de BBC. Oracle avea aproximativ 141.000 de angajați cu normă întreagă la 31 mai 2026, în scădere de la circa 162.000 în aceeași perioadă a anului trecut.
„Implementarea tehnologiilor de inteligență artificială în cadrul operațiunilor noastre a determinat și poate continua să determine reduceri ale forței de muncă”, se arată în raport.
O tendință mai amplă
Reducerea personalului, echivalentă cu aproximativ 13% din efectivele companiei, face parte dintr-o tendință mai amplă din industria tehnologică, în care marile companii investesc sute de miliarde de dolari în infrastructură pentru AI, precum centre de date.
Amazon și Meta, compania-mamă a Facebook, au concediat, la rândul lor, mii de angajați în ultimele luni, în timp ce își majorează investițiile în inteligența artificială.
Potrivit estimărilor unor firme specializate în monitorizarea pieței muncii, peste 100.000 de angajați din sectorul tehnologic și-au pierdut locurile de muncă în ultimul an.
Oracle a efectuat concedieri „semnificative” în luna aprilie, potrivit unor mesaje publicate online de angajați cu funcții de conducere, însă amploarea restructurărilor a devenit cunoscută abia odată cu publicarea raportului anual.
Compania a precizat că disponibilizările au generat în ultimul an costuri de aproximativ 1,8 miliarde de dolari pentru plăți compensatorii și alte cheltuieli de restructurare, mult peste cele 374 de milioane de dolari înregistrate în exercițiul financiar precedent.
Te-ar putea interesa și UE pregătește reguli care ar putea limita accesul Amazon, Microsoft și Google la contractele publice strategice
Strategie comună
Oracle avertizează că procesul de reorganizare „poate fi perturbator” și că există riscul apariției unui deficit de personal calificat în anumite funcții, ceea ce ar putea reduce productivitatea și afecta rezultatele financiare.
Compania concurează intens pentru dezvoltarea de centre de date destinate unor clienți precum OpenAI și Meta. BBC relata anterior că Oracle intenționează să investească cel puțin 50 de miliarde de dolari în infrastructură în acest an.
Reducerea numărului de angajați a devenit o strategie comună în industria tehnologică, unde costurile cu personalul reprezintă una dintre cele mai mari cheltuieli, iar resursele sunt redirecționate către dezvoltarea inteligenței artificiale.
Google, Amazon și Meta intenționează să investească împreună aproximativ 650 de miliarde de dolari în AI în acest an. Amazon a anunțat că va aloca 200 de miliarde de dolari pentru investiții în inteligența artificială în următoarele 12 luni, cea mai mare sumă dintre marile companii din domeniu.
Gigantul american din comerțul electronic și tehnologie, care are peste 1,5 milioane de angajați la nivel mondial, a anunțat totodată că va elimina aproximativ 30.000 de locuri de muncă în mai multe etape.
Un director al Amazon afirma într-o notă internă, transmisă în luna octombrie, că organizația trebuie să devină „mai suplă”, întrucât inteligența artificială permite companiilor „să inoveze mult mai rapid decât oricând”.
Până la publicarea acestui material, Oracle nu a răspuns solicitării DigiEconomic privind numărul pozițiilor impactate pe piața locală.