Ajutoare de stat de 150 mil. euro pentru stocarea energiei: Comisia Europeană aprobă schema propusă de România
Comisia Europeană a autorizat o schemă de ajutor de stat notificată de România, în valoare de 150 de milioane de euro (aproximativ 764 de milioane de lei), destinată sprijinirii facilităților de stocare a energiei electrice. Potrivit Executivului European, această măsură este aliniată obiectivelor Pactului pentru o industrie curată și a fost aprobată în baza noului cadru CISAF (Cadrul privind ajutoarele de stat în contextul Pactului pentru o industrie curată), adoptat în iunie 2025.
Schema de ajutor de stat vizează sprijinirea instalării de noi instalații de stocare a energiei electrice de cel puțin 2.174 MWh, prin ajutoare pentru investiții prin granturi directe, și va fi finanțată din Fondul UE pentru Modernizare.
Ajutorul va fi acordat pe baza unei scheme cu un volum și un buget estimat, printr-o procedură competitivă de atribuire, înainte de data de 31 decembrie 2030.
„Comisia a concluzionat că schema notificată de România este necesară, adecvată și proporțională pentru a accelera tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic și pentru a facilita dezvoltarea anumitor activități economice care sunt importante pentru punerea în aplicare a Pactului pentru o industrie curată, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcționarea UE și condițiile prevăzute în CISAF.
Având în vedere aceste considerente, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat”, a transmis Executivul European.
Chiar joi, premierul Ilie Bolojan a anunțat la finalul ședinței de Guvern că, până la finalul lunii martie, va fi prezentat un plan pentru scăderea prețurilor la energia electrică.
Potrivit declarațiilor oficialului, strategia se axează pe deblocarea rețelelor, capacități de stocare și eficiență în companiile de stat.
Astfel, o direcție exploatată este creșterea capacităților de stocare prin „programele pe care domnul ministru (Ivan n.r.) le-a propus pe Fondul de Modernizare pentru a cofinanța investiții în acest domeniu”.
„Prin toate măsurile care au fost luate, creșterea capacităților de stocare ne va permite să reducem un preț care este foarte ridicat în orele de vârf, în așa fel încât, per total, să avem o energie mai ieftină. O măsură importantă este cea de a urgenta investițiile în această zonă și Ministerul Energiei a pregătit un pachet de simplificare.
De asemenea, lucrăm la o listă de obiective strategice pe care să le urmărim în așa fel încât să scurtăm durata depunere în practica investițiilor, care înseamnă întăriri de rețele, extindere de rețele, investiții în producție, interconectori și așa mai departe, pentru că doar printr-o creștere a capacităților de producție putem, în termene reali, să reducem prețul”, a punctat oficialul.