Benzina se ieftinește marți seară și devine din nou mai ieftină decât motorina

Redacția Digi Economic Data publicării: Data actualizării:
carburanti benzinarie
sursa: shutterstock.com/

Prețurile carburanților au scăzut marți seară, 9 iunie, în mai multe stații din țară, iar benzina standard a ajuns din nou să fie mai ieftină decât motorina, după corecțiile operate de distribuitori pe parcursul zilei.

În București, benzina standard se vindea marți seară la prețuri cuprinse între 9,08 și 9,68 lei pe litru, față de 9,33 lei pe litru, cel mai mic preț înregistrat marți dimineață.

În cazul motorinei standard, prețurile din Capitală variau între 9,09 și 9,59 lei pe litru, comparativ cu 9,34 lei pe litru, minimul consemnat în prima parte a zilei, potrivit datelor centralizate de portalul peco-online.

Vezi și Războiul din Iran schimbă obiceiurile de consum. Șoferii europeni reduc alimentarea cu carburant pe fondul creșterii prețurilor

La nivel național, cea mai ieftină benzină standard era comercializată marți seară cu 8,90 lei pe litru, la o stație din Pitești, județul Argeș, ușor sub nivelul de 8,91 lei pe litru înregistrat marți dimineață la o stație din Lungulețu, județul Dâmbovița.

Cea mai mare surpriză vine însă din segmentul motorinei. Dacă dimineață cel mai redus preț era de 9,25 lei pe litru la o stație din municipiul Arad, marți seară motorina standard era afișată la doar 8,61 lei pe litru într-o stație din Lungulețu, județul Dâmbovița.

Te-ar putea interesa și Biletele de avion ar putea rămâne scumpe. Companiile aeriene avertizează asupra creșterii costurilor