Bugetul alocat barajelor a fost majorat. Buzoianu: Lucrările de consolidare vor continua la 3 acumulări importante

Alexandru Gologan Data publicării:
Diana-Anda Buzoianu
sursa: Inquam Photos / Mălina Norocea

Bugetul alocat în 2026 pentru lucrările la baraje a fost majorat de 5 ori, la 250 de milioane de lei, iar trei proiecte de consolidare care au pierdut finanţarea acordată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) vor fi susţinute din fonduri naţionale, transmite ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu.

Prezentă la finalizarea lucrărilor de reabilitare a barajului Leşu din judeţul Bihor, ministrul de resort a punctat, în cadrul evenimentului desfășurat pe 17 august, importanța continuării investițiilor în infrastructura hidrotehnică.

„Anul acesta lucrările la infrastructura critică împotriva inundațiilor au fost prioritizate. Am legat evaluarea directorilor din administrații bazinale de execuția reală a investițiilor, nu de rapoarte. Și am crescut de 5 ori alocarea de la bugetul de stat pentru infrastructura de apărare împotriva inundațiilor: de la 50 de milioane de lei executate anul trecut, la 250 de milioane alocate anul acesta”, transmite Buzoianu, prin intermediul paginii sale de Facebook.

Leșu este singurul baraj din România reabilitat cu fonduri PNRR și este primul din țară cu componente dedicate explicit biodiversității. Lacul va ajunge în luni de zile la un volum normal de retenție de 28,3 milioane de metri cubi, fiind o protecție eficientă împotriva viiturilor pentru comunitățile din zonă și o sursă prețioasă de apă în perioadele de secetă. La acest moment, bazinul de acumulare are colectați 5 milioane de metri cubi de apă.

Vezi și: Cartea electronică de identitate va putea înlocui cardul de sănătate. Ce se întâmplă cu actualele carduri de la 1 septembrie

Ce se întâmplă cu proiectele nefinalizate din PNRR

Oficialul a precizat că proiectele care au trecut de primele etape administrative, scoase din finanțarea europeană, nu au fost abandonate.

„Mai avem 3 proiecte de baraje din PNRR care au început pe fonduri europene și care, după ce au fost date jos de Comisia Europeană, am muncit să fie continuate prin asigurarea bugetelor necesare din fondurile naționale: barajele de retenție pentru conservarea Lacului Roșu, acumularea permanentă Frumoasa care va fi gestionată de adminstrația bazinală Olt și barajul Surduc, cu rol esențial împotriva inundațiilor, gestionat de administrația bazinală Banat.

Și 2 poldere în aceeași situație, care vor fi lucrări salvate prin finanțare națională: polderul Cuceu, din județul Sălaj și polderul Rovinari, județ Gorj”, explică Buzoianu.

Citește și: Un nou program pentru prosumatori. Statul pregătește 400 de milioane de lei exclusiv pentru baterii de stocare