Burduja: Mecanismul privind plafonarea prețurilor la energie ar putea fi stabilit în cursul săptămânii viitoare

Redacția Digi Economic Data publicării:
Burduja
Inquam Photos / Justinel Stavaru

Decizia privind mecanismul de plafonare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale va fi luată de Guvern cel mai probabil până la finalul săptămânii viitoare, apreciază ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Ministrul Energiei a subliniat că în acest moment sunt mai multe scenarii posibile, însă decizia finală rămâne a guvernanților, 

„Aşa cum am mai declarat, decizia privind mecanismul de plafonare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale va fi luată în Guvern după adoptarea bugetului, în baza scenariilor discutate şi analizate încă de la mijlocul anului trecut. Deci, ne aşteptăm ca până la finalul săptămânii viitoare să avem o decizie finală. Un lucru este cert, scopul nostru este să ne asigurăm că fiecare familie are acces la energie la un preţ acceptabil, în măsura necesară pentru stabilitatea bugetelor familiilor şi fără a deveni o povară pentru gospodării şi mediul economic românesc", a transmis Burduja, potrivit Agepres.

Măsura plafonării se adresează consumatorilor vulnerabili. Legea bugetului de stat pe anul 2025 a fost publicată luni în Monitorul Oficial. Bugetul Ministerului Energiei beneficiază de o creştere de aproximativ 150% faţă de anul trecut, cei mai mulţi bani fiind alocaţi pentru finanţarea investiţiilor din Fondul pentru modernizare şi PNRR.

Actualmente, piața energiei se află într-o situaţie instabilă, iar preţul gazelor a crescut pe principalele burse, din cauza tensiunilor geopolitice regionale şi a gradului de înmagazinare suficient la nivelul întregii Uniuni Europene.