Centrala de la Iernut primește un nou termen de finalizare: miza de 430 MW pentru sistemul energetic
Proiectul centralei electrice în ciclu combinat pe gaze naturale de la Iernut, dezvoltat de Romgaz, are un nou termen-limită pentru finalizarea investiției. Conform unui act adițional semnat la finalul anului trecut între Romgaz și Ministerul Energiei, publicat pe sire-ul bvb.ro luni, 5 ianuarie, centrala trebuie să fie finalizată și pusă în funcțiune cel târziu până la 31 decembrie 2026, iar perioada de rambursare a finanțării a fost extinsă până la 30 iunie 2027.
Investiția este considerată una dintre cele mai importante din sectorul energetic românesc, întrucât odată pusă în funcțiune ar urma să aducă un plus de 430 MW în Sistemul Energetic Național.
Romgaz și Ministerul Energiei au semnat pe 31 decembrie un act adițional la contractul de finanțare din 2017 pentru centrala de la Iernut. Documentul, semnat de directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu, vizează modificarea duratei contractului, a graficului de realizare a investiției și a termenelor de rambursare a fondurilor primite.
Potrivit documentului, durata contractului de finanțare a fost prelungită până la 30 iunie 2027, iar data finalizării investiției, confirmată prin punerea în funcțiune a centralei, nu poate depăși 31 decembrie 2026.
Modificarea cadrului legal pentru finanțare
Prelungirea termenelor a fost posibilă după modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.096/2013, care reglementează mecanismul de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru producătorii de energie electrică, inclusiv Planul Național de Investiții.
Prin Hotărârea Guvernului nr. 1.164 din 30 decembrie 2025, adoptată în ultima ședință de Guvern a anului, termenul de finalizare și punere în funcțiune a investițiilor finanțate din PNI a fost extins până la 31 decembrie 2026, iar termenul de rambursare a cheltuielilor aferente investițiilor până la 30 iunie 2027.
Centrala de la Iernut a acumulat întârzieri semnificative față de calendarul inițial. Contractul de execuție semnat în 2016 cu compania spaniolă Duro Felguera, în valoare de 268 milioane de euro plus TVA, prevedea punerea în funcțiune a centralei în anul 2020.
Contractul a fost reziliat pentru prima dată în iunie 2021, când gradul de realizare a lucrărilor era estimat la 65–70%. Ulterior, după reluarea colaborării cu același executant, proiectul a ajuns la un stadiu de aproximativ 97%, însă contractul a fost reziliat din nou, pe fondul nerespectării obligațiilor contractuale, inclusiv a termenelor de execuție.
Lucrările la centrala de la Iernut au fost reluate în august 2023, tot cu Duro Felguera, după o pauză de peste doi ani. Situația financiară dificilă a executantului, aflat în insolvență, a afectat ritmul lucrărilor și a determinat Romgaz să adopte măsuri suplimentare pentru deblocarea proiectului.
Printre acestea s-a numărat plata directă a unor subcontractori pentru a susține continuitatea lucrărilor. În martie 2025, centrala se afla la aproximativ 3% distanță de finalizare.
Capacitatea centralei și impactul asupra sistemului energetic
Odată pusă în funcțiune, centrala termoelectrică de la Iernut va avea o capacitate instalată de 430 MW. Raportat la producția națională de energie electrică de aproximativ 6.302 MW, înregistrată la momentul publicării datelor Transelectrica, această capacitate reprezintă aproape 7% din producția totală la nivel național.
Autoritățile și compania consideră că centrala va contribui la creșterea securității energetice și la stabilitatea sistemului, printr-o producție flexibilă pe bază de gaze naturale.
Pentru deblocarea proiectului, acționarii Romgaz au aprobat în 2023 încheierea unui contract de tranzacție cu Duro Felguera. Una dintre clauze a vizat returnarea garanției de bună execuție, în valoare de 114 milioane de lei, cu condiția îndeplinirii anumitor obligații contractuale. Suma a fost plătită în cursul anului 2023.
Noul contract de execuție, semnat în august 2023, are o valoare de aproape 345 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 70 de milioane de euro, fără TVA. Garanțiile constituite în cadrul acestui contract se ridică la 17,5 milioane de euro.
În ceea ce privește finanțarea prin Planul Național de Investiții, Romgaz a încasat în 2024 suma de 15,9 milioane de lei. Totalul sumelor încasate până la 31 decembrie 2024 a ajuns la 292,45 milioane de lei, dintr-un plafon maxim eligibil de 320,91 milioane de lei.
Profilul Romgaz și contextul financiar
Romgaz este principalul producător și furnizor de gaze naturale din România, operând activități de explorare, producție, înmagazinare și furnizare de gaze naturale, precum și producere de energie electrică. Compania a intrat pe piața energiei electrice în 2013, odată cu preluarea centralei termoelectrice de la Iernut, și intenționează să intre și pe segmentul furnizării de gaze pentru consumatorii casnici.
Romgaz este, de asemenea, partener egal cu OMV Petrom în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră. Potrivit celor mai recente raportări financiare, veniturile totale ale grupului au crescut cu 376,42 milioane de lei în primele nouă luni încheiate la 30 septembrie 2025, reprezentând un avans de 6,14%.
Statul român, prin Ministerul Energiei, deține 70% din acțiunile Romgaz, grupul fiind format din societatea-mamă și filialele Depogaz Ploiești și Romgaz Black Sea Limited, deținute integral.