Comisia Europeană cere măsuri urgente pentru securitatea petrolului. Stocuri, coordonare și reducerea consumului în UE

Bianca Bâlu Data publicării:
energie ue
sursa: gettyimages.com/

Comisia Europeană a transmis statelor membre o solicitare privind pregătirea coordonată pentru asigurarea aprovizionării cu petrol și produse petroliere, în contextul volatilității pieței generate de conflictul din Orientul Mijlociu și de închiderea Strâmtorii Ormuz.

Potrivit unui comunicat al instituției europene, citat de Agerpres, evoluțiile recente de pe piața internațională a energiei pot afecta fluxurile comerciale de petrol, motiv pentru care este necesară o reacție coordonată la nivelul Uniunii Europene (UE).

În acest context, statele membre sunt îndemnate să își consolideze pregătirea pentru eventuale perturbări ale aprovizionării.

Nivelul actual de pregătire al UE

Comisia Europeană subliniază că Uniunea Europeană dispune deja de mecanisme de protecție, inclusiv obligația statelor de a menține stocuri strategice de petrol și de a avea planuri de urgență pentru situații de criză.

De asemenea, statele membre contribuie cu aproximativ 20% la eliberarea a peste 400 de milioane de barili din rezervele petroliere de urgență, în coordonare cu Agenția Internațională a Energiei (AIE).

Vezi și Recomandările AIE pentru a combate motorina de 10 lei. Munca de acasă și reducerea vitezei pe autostrăzi, soluțiile de criză

„Securitatea aprovizionării Uniunii Europene este în continuare garantată. Dar trebuie să fim pregătiţi pentru o perturbare posibil mai de durată a comerţului internaţional cu energie. Acesta este motivul pentru care trebuie să acţionăm deja de pe acum.”, a declarat Comisarul european pentru energie, Dan Jorgensen.

Acesta a subliniat necesitatea cooperării între statele membre pentru protejarea cetățenilor și a mediului economic.

Măsuri recomandate statelor membre

Într-o scrisoare adresată miniștrilor Energiei, Comisia recomandă utilizarea mecanismelor existente de coordonare, precum grupurile dedicate securității energetice.

Totodată, statele sunt încurajate să analizeze măsuri de reducere a consumului de petrol, în special în sectorul transporturilor, în linie cu recomandările AIE.

Monitorizarea pieței, schimbul rapid de informații și notificarea eventualelor riscuri sau modificări ale aprovizionării sunt considerate esențiale pentru gestionarea situației.

Comisia Europeană atrage atenția că statele membre ar trebui să evite măsuri care ar putea crește consumul de combustibil sau ar putea afecta libera circulație a produselor petroliere în piața internă.

De asemenea, este recomandată consultarea între statele membre și instituțiile europene pentru menținerea coerenței la nivelul Uniunii.

Rafinării și alternative energetice

Pentru a asigura disponibilitatea produselor petroliere, Comisia recomandă amânarea lucrărilor de mentenanță care nu sunt urgente la rafinării.

În paralel, creșterea utilizării biocombustibililor este indicată ca o soluție pentru reducerea presiunii asupra pieței și pentru înlocuirea parțială a produselor petroliere.

Vezi și Guvernul vrea un fond de solidaritate din profiturile petroliere. Ce înseamnă pentru economie