De ce nu a redus Guvernul și acciza la benzină. Purtător de cuvânt: „75% din consumul de pe piața românească este de motorină”
Guvernul României a adoptat în ședința de vineri, 3 aprilie, reducerea accizei la motorină cu 30 de bani pe litru, în încercarea de a tempera scumpirile accelerate din ultimele săptămâni. Întrebat de ce nu a fost redusă și acciza la benzină, purtătorului de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat că „75% din consumul de pe piața românească este consum de motorină”.
Reducerea accizei cu 30 de bani pe litru va avea un impact direct și asupra TVA, de 21%. Astfel, ieftinirea totală ajunge la aproximativ 36 de bani pe litru.
Este o măsură temporară, ce va fi în vigoare până la 30 iunie 2026, cât timp este situația de criză.
„A fost stabilită a doua ordonanță de la declanșarea acestei crize a carburanților. Toate măsurile luate până acum, și cea de astăzi și cele din ordonanța de săptămâna trecută, sigur, sunt în permanență evaluate. În acest moment nu există un plan concret din acest punct de vedere (reducerea accizei la benzină n.r.), dar repet, toate măsurile sunt în evaluare.
A fost stabilită o reducere de acciză pentru motorina standard pentru că, pe de-o parte, acolo a fost creșterea cea mai mare de preț, fără îndoială. 75% din consumul de pe piața românească este consum de motorină și trebuie să ne gândim la faptul că motorina este cea care, de fapt, se duce cel mai puternic în inflație. Intervenind deasupra motorinei, creezi și un efect anti-inflaționist.
De niște măsuri luate de la bugetul de stat, trebuie să ne gândim că trebuie să beneficieze, sigur, și cei care alimentează la pompă, dar și cei care nu alimentează la pompă. Adică cei care, prin această măsură, se încearcă să fie protejați de creșterea inflației în măsura în care este posibil”, a declarat purtătorului de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, după ședință.
Reducerea accizei generează un impact negativ estimat la 0,61 miliarde lei asupra veniturilor din accize.
Alte măsuri
Ordonanța introduce și o contribuție de solidaritate aplicabilă operatorilor economici care exploatează sau comercializează țiței în România. Vezi AICI detalii.
Reducerea accizei și contribuția de solidaritate se adaugă unui pachet mai amplu de măsuri aflate deja în vigoare, printre care:
- declararea unei situații de criză până la 30 iunie 2026,
- limitarea adaosului comercial pe întreg lanțul de distribuție,
- exporturile și livrările intracomunitare de motorină și țiței vor putea fi realizate doar cu acordul prealabil al Ministerului Economiei și al Ministerului Energiei,
- reducerea conținutului de biocarburant din benzină de la 8% la minimum 2%.
Recent, Guvernul a aprobat joi, 19 martie, o schemă de ajutor de stat pentru sectorul agricol, menită să atenueze șocul prețurilor record la carburanți. Executivul a alocat suma de 620.000.000 lei din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pentru anul 2026 pentru plăți pentru ajutorul de stat aferent perioadei iulie 2025 – decembrie 2025. Pentru anul 2026, diferența de acciză care se va returna fermierilor sub formă de rambursare este de 2,697 lei/litru.
De asemenea, a fost extinsă schema de sprijin pentru transportatorii rutieri de mărfuri și persoane. Astfel, pentru intervalul cuprins între 1 aprilie 2026 și 31 decembrie 2026, valoarea ajutorului de stat este stabilită la 85 de bani pe litru, iar plata ajutorului de stat se va face prin bugetul Ministerului Finanțelor – Acțiuni Generale. Bugetul total maxim estimat al schemei de ajutor de stat este de 652,195 milioane de lei, fonduri care vor permite unui număr estimat de 6.200 de operatori economici să beneficieze de aceste compensații, potrivit estimărilor Finanțelor.