DOCUMENT Guvernul pregătește planul pentru crizele de energie electrică. Ce instituții vor gestiona situațiile de risc

Redacția Digi Economic Data publicării:
lei energie
sursa: gettyimages.com/

Guvernul are pe agenda ședinței de joi, 6 august, un proiect de hotărâre pentru aprobarea Planului de Pregătire pentru Riscuri în domeniul energiei electrice, document care stabilește măsurile naționale pentru prevenirea și gestionarea crizelor de energie electrică în România.

Planul are ca scop identificarea scenariilor de risc, evaluarea activelor din Sistemul Electroenergetic Național care pot fi afectate în cazul unei crize, stabilirea responsabilităților instituțiilor implicate și definirea măsurilor necesare pentru prevenirea, limitarea și depășirea unor astfel de situații.

Principalele entități care gestionează Sistemul Electroenergetic Național în cazul unei situații de criză sunt Transelectrica, inclusiv Dispecerul Energetic Național, companiile de distribuție, producătorii de energie electrică, Ministerul Energiei, Ministerul Afacerilor Interne și Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei.

Planul stabilește rolurile și responsabilitățile acestor instituții și entități în cazul apariției unei crize energetice, precum și procedurile și măsurile naționale, regionale și bilaterale care trebuie aplicate.

Documentul include și desemnarea unui coordonator în caz de criză, consultări cu părțile interesate și teste de pregătire pentru situații de urgență, inclusiv testarea anuală a funcționării Sistemului Electroenergetic Național de la Centrul de Dispecer de Urgență.

Planul este cerut de legislația europeană

Proiectul este elaborat în baza Regulamentului UE 2019/941, privind pregătirea pentru riscuri în sectorul energiei electrice. Potrivit notei de fundamentare, fiecare stat membru al Uniunii Europene are obligația de a transmite Comisiei Europene un plan adoptat de pregătire pentru riscuri.

Neconformarea cu această cerință poate duce la declanșarea procedurii de infringement împotriva statului membru, cu consecințele legale și financiare aferente.

Planul trebuie actualizat o dată la patru ani, cu excepția situațiilor în care împrejurările justifică actualizări mai frecvente.

Potrivit notei de fundamentare, planul urmărește consolidarea rezilienței sistemului și a securității alimentării cu energie electrică la nivel național, prin cooperarea dintre instituțiile cu atribuții în domeniu, operatorul de transport și sistem, operatorii de distribuție și celelalte entități relevante. 

Vezi aici documentul

energie
Sursa: Captură