Explozie puternică într-un bloc din București. ANRE verifică dacă distribuitorul de gaze a acționat corect

Redacția Digi Economic Data publicării:
explozie bucuresti
Inquam Photos / Tudor Pana

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a anunțat, vineri după-amiază, că a demarat un control privind modul în care a intervenit distribuitorul de gaze, în cazul exploziei din Sectorul 5 al Capitalei.

Potrivit unei informări, președintele ANRE George Niculescu a dispus efectuarea unui control la Distrigaz Sud Rețele pentru a verifica „dacă modalitatea de acțiune/intervenție a operatorului de distribuție a respectat prevederile legale, precum și asupra firmelor care au asigurat verificarea echipamentelor care consumă gaze naturale din respectivul loc de consum”. 

Autoritatea a prezentat și informațiile primite de la operatorul de distribuție:

„În data 16 octombrie, în urma unei sesizări, operatorul de distribuție a sistat serviciul de alimentare cu gaze naturale, acționând de la distanță electrovalva. Ulterior, un echipaj s-a deplasat la adresă și a sigilat electrovalva respectivă.

- ⁠În data de 17 octombrie, în urma unei noi sesizări, echipajul Distrigaz Sud Rețele care s-a deplasat la locație a sesizat ca sigiliul care fusese pus în ziua precedentă era rupt. 

- ⁠Ora la care s-a constatat că sigiliul era rupt a fost aproximativ 09:30. 

- ⁠La scurt timp după această constatare a avut loc explozia”, a transmis ANRE.