Guvernul ar putea interveni pentru a proteja companiile de scumpirile la gaze. Bogdan Ivan: „Lucrăm la o analiză amplă pe piața liberă”
Guvernul analizează posibilitatea introducerii unor măsuri de sprijin pentru companiile din România în contextul liberalizării pieței gazelor naturale de la 1 aprilie, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan, joi, 5 martie.
Oficialul a precizat că, după adoptarea ordonanței privind plafonarea prețului la gaze pentru consumatorii casnici, autoritățile au început o evaluare a evoluțiilor din piața liberă pentru a vedea ce soluții ar putea fi aplicate și pentru mediul de afaceri.
Potrivit ministrului Energiei, în prezent există deja un mecanism de plafonare pentru firme, însă acesta este valabil doar până la finalul lunii martie.
„În momentul de faţă, până în data de 31 martie, există în vigoare o legislaţie care prevede că pentru firme avem un plafon la 0,37 lei”, a declarat Bogdan Ivan.
Acesta a explicat că, până la izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu, prețurile din piață și contractele bilaterale indicau valori sub nivelul plafonat.
„Contractele bilaterale şi preţul în piaţă până la izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu au arătat o tendinţă mult sub preţul plafonat”, a adăugat ministrul.
Posibile măsuri pentru companii
Ministrul Energiei a spus că autoritățile au început deja o analiză a pieței pentru a identifica cele mai potrivite soluții pentru protejarea companiilor.
„Odată ce am terminat această ordonanţă şi am adoptat-o, am început deja lucrul pentru o analiză foarte clară pe piaţa liberă, pentru a vedea cum vom putea să protejăm şi companiile din România”, a afirmat Bogdan Ivan.
El a subliniat că deciziile vor fi luate după evaluarea tuturor scenariilor și în urma consultării actorilor din sectorul energetic.
„Le luăm pe rând, luăm decizii strategice, într-un mod foarte asumat şi clar, pe care le comunicăm imediat după ce avem toate scenariile şi suntem validaţi cu toţi actorii implicaţi”, a precizat ministrul.
Bogdan Ivan a menționat că autoritățile nu vor anunța măsuri înainte ca analiza să fie finalizată.
„Nu vreau să vin cu forme care sunt în momentul de faţă în lucru, ci o să vin cu forma finală”, a spus ministrul Energiei.