LISTĂ Guvernul a publicat lista titularilor de avize tehnice de racordare: Datele privind cele 1.400 de proiecte care dețin ATR
Guvernul a publicat sâmbătă, 25 aprilie, lista celor peste 1.400 de avize tehnice de racordare (ATR) la rețeaua electrică națională, document ce vizează titularii cu capacități de cel puțin 1 MW. Publicarea acestor date vine în urma declarațiilor premierului Ilie Bolojan, în care a anunțat o reformă a sistemului de racordare pentru a elimina proiectele care blochează rețeaua fără a fi implementate.
Potrivit premierului, în sistem au fost eliberate autorizații pentru o capacitate de 80.000 MW, în condițiile în care consumul zilnic al României este de aproximativ 9.000 MW.
Analiza realizată pe un eșantion de 722 de firme (reprezentând 72.000 MW din totalul avizat) indică faptul că 76% dintre acestea au înregistrat cifră de afaceri zero în anul 2024.
De asemenea, 78% dintre titularii verificați nu au raportat niciun angajat pentru aceeași perioadă. Din punctul de vedere al capitalului social, 318 firme figurează cu un capital sub pragul de 1.000 de lei, în timp ce doar 37 de companii din eșantion au raportat afaceri de peste 100 de milioane de lei.
Strategia Guvernului: Termene ferme și garanții financiare
Premierul Ilie Bolojan a explicat că această situație a fost favorizată de regulamentele permisive ale operatorilor de rețea, care au permis proiectelor aflate doar în stadiu de „hârtii” să rezerve capacități masive.
Pentru a corecta acest blocaj, Guvernul a stabilit cu Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energie (ANRE) un calendar de măsuri care introduce condiții de garanție financiară între etapele de autorizare.
Proiectele care nu avansează conform calendarului vor fi anulate, scopul final fiind eliberarea rețelei pentru a permite o producție suplimentară reală de 1.000-2.000 MW, necesară pentru scăderea prețului energiei.
„E ca o linie de tren pe care trebuie să o parcurgi și trebuie să ajungi în câteva stații. Ei s-au oprit la prima stație. Introducem condiții de garanție între stația 1 și 2. Cei serioși să rămână, cei care și-au făcut hârtii să blocheze să fie anulați”, a declarat premierul. Acesta a mai precizat că, dacă reglementările ANRE nu vor fi suficiente, Executivul va interveni prin legislație primară.
Modelul SPV și dinamica înființării firmelor
Datele furnizate de Registrul Comerțului arată că 437 de firme din listă au fost înființate în perioada 2020-2023, reflectând o creștere accelerată a cererilor de racordare în ultimii ani. În sectorul energiei regenerabile, este o practică standard ca proiectele să fie derulate prin structuri de tip SPV (Special Purpose Vehicle).
Acestea sunt companii dedicate unui singur proiect, utilizate pentru izolarea riscurilor și facilitarea finanțării.
Pe lângă curățarea rețelei de proiecte speculative, premierul a abordat și tema administrării companiilor de stat, precum Hidroelectrica. Bolojan a subliniat necesitatea investițiilor în capacități de stocare (baterii) pentru a evita pierderile de oportunitate.
Potrivit acestuia, între orele 12:00 și 17:00, energia produsă are adesea prețuri apropiate de zero din cauza excedentului, în timp ce seara prețul crește la 600-800 de lei.
Vezi aici lista completă