Ministrul Energiei avertizează: România nu este scutită de riscul producerii unui blackout. Situația în care electricitatea se oprește
Termenul de blackout (pană de curent) a devenit tot mai vehiculat în spațiul românesc, astfel că posibilitatea producerii unui asemenea eveniment nu este exclusă în această iarnă.
Conform specialiştilor consultați de Ministerul Energiei, riscul există în situaţia în care nu vom avea producţie de energie pe piaţa de echilibrare, în special cea de cărbune, dacă închidem termocentralele dedicate conform termenului asumat la Bruxelles.
„Pentru a nu ajunge într-o situație neplăcută, renegociem cu cei din Comisia Europeană păstrarea în această perioadă a centralelor pe cărbune, care aduc echilibru în Sistemul Energetic Naţional, într-o formă în care să nu pună în pericol alimentarea cu energie electrică, în special în această iarnă, pentru că presiunea cea mai mare există în timpul iernii.
Şi există un potenţial scenariu în această direcţie, în anumite condiţii, dar, ceea ce e foarte important, e că lucrăm inclusiv la mecanisme de finanţare pentru digitalizarea reţelelor electrice şi sisteme integrate prin care să nu mai fim în situaţia în care să vedem că avem un risc foarte târziu, ci să putem să anticipăm din timp acest lucru şi acest aceste detalii le facem împreună cu colegii noştri de la Transelectrica, într-un mod foarte profesionist şi aplicat", a declarat ministrul Energiei, Bogdan-Gruia Ivan, la finalul şedinţei Comandamentului Energetic.
Blackout pe înțelesul lui Ivan
Ministrul de resort a explicat termenul de blackout și condițiile în care acest dezechilibru se produce.
„Blackout-ul apare într-o situaţie de deficit excesiv de energie sau într-o situaţie în care avem o discordanță în reţeaua energetică. Nu există un risc din acest punct de vedere, în contextul vremii severe pe care în sudul şi estul ţării o avem în această perioadă.
Riscul, conform unui studiu de 6.000 de pagini, un studiu independent după metodologie europeană, ar apărea doar în situaţia în care, în anumite condiţii meteo, în cursul iernii, România nu ar dispune de energia produsă de acele grupuri de la Complexul Energetic Oltenia.
Şi atunci, unul dintre potenţialele scenarii, în anumite condiţii, ar fi să ajungem în acea situaţie.
Simt nevoia să fac această precizare pentru a nu lăsa loc de interpretări: există, conform specialiştilor, un risc, în situaţia în care nu vom avea beneficia de producția centralelor pe cărbune în cursul acestei ierni", explică Ivan.