Nicuşor Dan critică ANRE pentru prețul ridicat al energiei: Instituția nu-și face treaba
Preşedintele Nicuşor Dan consideră că România plătește preţuri mult prea mari la energie, iar instituția responsabilă de această chestiune nu își face treaba.
Șeful statului este încrezător că problemele vor fi corectate într-un orizont de timp relativ scurt, însă Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), instituție abilitată să gestioneze mecanismele de piaţă, se prezintă deplorabil.
„Dacă vorbim de zona de energie, sunt cumva două probleme care sunt legate şi o instituţie care nu funcţionează. O problemă este că preţul este prea mare, în ciuda faptului că România produce foarte mult din energia sa. Şi atunci când preţul este mare, pe de-o parte văduveşti clientul, persoana fizică finală, gospodăria, pe de altă parte nu stimulezi investiţiile. Profitabilitatea industriei, o parte mare, vine din energie.
A doua problemă este că nu avem o corelare a instituţiilor de stat, a companiilor de stat care produc energie, şi asta e ceva ce putem să facem relativ repede. Toţi banii din preţul ăsta se duc la nişte speculatori, pentru că mecanismele care n-ar trebui să permită acestor speculatori decât să aibă nişte profituri rezonabile într-o economie de piaţă, mecanismele sunt gestionate din ANRE care nu-şi face treaba. Pe scurt, ăsta este peisajul din energie", a declarat Nicuşor Dan în cadrul emisiunii moderate de Cosmin Prelipceanu, Jurnalul de Seară, de la Digi 24.