OPEC reduce estimările pe 2026 privind creşterea cererii globale de petrol. Cum arată previziunile
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a redus joi (11 iunie) estimările pe 2026 în ceea ce privește creşterea cererii globale de petrol.
În acest an, OPEC prognozează o creștere de doar 970.000 barili pe zi (bpz), din cauza războiului din Orientul Mijlociu şi a închiderii Strâmtorii Ormuz, informează Reuters.
„Impactul economic al conflictului se repercutează asupra cererii. Cu toate acestea, performanţa economiei globale în primul semestru din 2026 a rămas rezilientă, în pofida tensiunilor geopolitice”, arată organizația.
Deși Administraţia pentru Informaţii în Domeniul Energiei din SUA (EIA) şi Agenţia Internaţională a Energiei (IEA) sunt rezervate în privința evoluției cererii, OPEC previzionează că spre finalul anului consumul se va redresa şi a revizuit în creştere prognozele pentru 2027.
Prognozele se schimbă pe fondul incertitudinii
În mai, OPEC se aştepta ca cererea de petrol pe plan mondial să crească cu 1,17 milioane barili pe zi anul acesta. Pentru 2027, OPEC previzionează o creştere a cererii cu 1,73 milioane bpd, un avans de 190.000 bpd faţă de precedenta prognoză.
Organizaţia a convenit să reia majorarea producţiei din aprilie, dar închiderea Strâmtorii Ormuz a făcut imposibilă creşterea producţiei, care a scăzut în mai.
Luna trecută, producţia medie de ţiţei a grupului s-a situat la 33,13 milioane bpd, în scădere cu 190.000 bpd faţă de aprilie. Cel mai sever declin a fost înregistrat în Iran. Datele din mai includ Emiratele Arabe Unite, care s-au retras din OPEC.
Vezi și: AIE își reduce estimările privind petrolul în 2026. Războiul din Iran impactează în profunzime piața