Analiză Petrolul a uitat războiul. De ce s-au prăbușit atât de repede prețurile după armistițiul dintre SUA și Iran
Petrolul a șters în câteva zile efectele războiului din Orientul Mijlociu. Dacă în urmă cu câteva săptămâni piața se pregătea pentru unul dintre cele mai grave șocuri din ultimele decenii, cotațiile au revenit acum la nivelul de dinaintea intervenției americane în Iran. Scăderea rapidă a cotațiilor nu reflectă însă doar armistițiul dintre SUA și Iran, ci și o realitate pe care conflictul a ascuns-o: economia mondială încetinește.
Prețul petrolului Brent a coborât la 72 de dolari pe baril. Nivelul este cu 42% mai mic decât vârful atins în timpul conflictului, de 126 de dolari pe baril, și sub nivelul de dinaintea războiului.
Viteza cu care piața a șters efectele conflictului este cu atât mai surprinzătoare cu cât mulți analiști estimau că revenirea la nivelurile de dinaintea războiului va dura luni, dacă nu chiar ani. E drept, nici acele cotații nu reflectau o perioadă de calm, ci includeau deja riscul unor atacuri în Iran.
Explicația nu este însă una singură. Mai mulți factori au convins piața că riscul unui șoc major de aprovizionare s-a redus considerabil și că atenția trebuie mutată din nou către ceea ce conta și înainte de izbucnirea conflictului: economia mondială.
Primul semnal a venit chiar de pe teren
Redeschiderea Strâmtorii Ormuz și decizia Statelor Unite de a permite din nou Iranului să vândă petrol pe piețele internaționale, în urma acordului dintre Washington si Teheran, au marcat un punct de cotitură pentru piața petrolului.
Datele companiei de analiză Kpler arată că transporturile de țiței din Orientul Mijlociu prin Strâmtoarea Ormuz au crescut în iunie la aproximativ 4,9 milioane de barili pe zi, potrivit The Wall Street Journal. Deși nivelul este cu mult sub media de aproximativ 13 milioane de barili pe zi înregistrată în 2025, reprezintă o revenire clară față de volumele extrem de mici din timpul războiului.
Un alt semnal că piața începe să revină la normal a venit din partea celui mai mare exportator mondial de petrol.
Gigantul saudit Aramco a reluat vineri încărcarea petrolului într-unul dintre terminalele sale din Golful Persic, după o întrerupere de aproape patru luni, potrivit datelor companiei de monitorizare maritimă LSEG citate de Reuters. Două superpetroliere încărcau țiței în terminalul Ras Tanura, în timp ce un al treilea aștepta în apropiere. Iar fiecare astfel de navă poate transporta aproximativ două milioane de barili de petrol.
Pe lângă revenirea transporturilor, piața a început să elimine și ceea ce analiștii numesc prima de risc geopolitic. Aceasta reprezintă costul suplimentar pe care investitorii sunt dispuși să îl plătească atunci când există riscul ca un conflict militar să afecteze producția sau transportul de petrol.
Chiar înainte de începerea războiului, analiști citați de Reuters estimau că această primă ajunsese la aproximativ 4-10 dolari pentru fiecare baril. Pe înțelesul tuturor, aceasta este o „taxă a fricii”: o parte din prețul petrolului nu reflecta lipsa efectivă a țițeiului, ci teama că livrările din Orientul Mijlociu ar putea fi întrerupte. Odată cu armistițiul și reluarea traficului prin Strâmtoarea Ormuz, această „taxă” a început să dispară rapid din prețul petrolului.
Dacă armistițiul explică viteza scăderii, el nu explică și de ce petrolul a ajuns la nivelul de dinainte de război.
Citește și Închiderea Strâmtorii Ormuz a cauzat pierderi globale de peste 100 de miliarde de dolari
Două explicații
Analiștii JPMorgan oferă două explicații importante. Prima este că stocurile comerciale de petrol ale statelor dezvoltate s-au redus mai puțin decât anticipau analiștii în timpul conflictului. Cu alte cuvinte, piața nu va avea nevoie de cantități atât de mari de petrol pentru refacerea acestor rezerve după normalizarea situației.
A doua explicație este poate cea mai importantă. Consumul mondial de petrol este mai slab decât estimările inițiale.
Aici a contat prăbușirea cererii din China, arată CNN. Cu rezervele uriașe acumulate înainte de război și după trecerea masivă la producerea energiei din cărbune pe durata conflictului, cererea de petrol a Chinei a scăzut cu 2,6 milioane de barili pe zi, potrivit companiei de analiză Kpler. În plus, extinderea rapidă a utilizării vehiculelor electrice a redus consumul de petrol al Chinei cu încă un milion de barili pe zi, estimează Agenția Internațională pentru Energie.
Mai important este însă că această cerere nu dă semne că își revine. Pentru investitori, slăbiciunea Chinei este unul dintre cele mai clare semnale că economia mondială încetinește.
Nici celelalte mari economii nu oferă motive de optimism. Zona euro continuă să stagneze, industria europeană este afectată de cererea slabă și de costurile ridicate, iar în Statele Unite încep să apară semne de temperare a consumului și a investițiilor.
Marile organizații internaționale, precum FMI și OCDE, avertizează că ritmul de creștere al economiei mondiale va rămâne modest în următorii ani, pe fondul tensiunilor comerciale, al incertitudinilor geopolitice și al investițiilor mai slabe.
Iar într-o economie care încetinește, fabricile produc mai puțin, mărfurile sunt transportate în cantități mai mici, iar oamenii călătoresc mai puțin. Toate acestea înseamnă un consum mai redus de petrol și, implicit, prețuri mai mici.
Acesta este și motivul pentru care dispariția tensiunilor din Orientul Mijlociu a avut un efect atât de puternic asupra cotațiilor. În timpul războiului, teama că livrările de petrol ar putea fi întrerupte a mascat slăbiciunea cererii. După armistițiu, piața a revenit la ceea ce contează pe termen lung: echilibrul dintre cerere și ofertă. Iar în acest moment, investitorii cred că cererea globală este prea slabă pentru a menține prețurile ridicate pe care le-a adus războiul.
Te-ar putea interesa și Prețurile la energie și materii prime au scăzut după acordul dintre SUA și Iran, dar revenirea la normal va dura. Avertismentul FMI