Prețul petrolului scade puternic. Piața mizează pe reluarea fluxurilor prin Strâmtoarea Ormuz
Prețurile petrolului au scăzut cu aproximativ 2% vineri, 26 iunie, și se îndreaptă către una dintre cele mai mari pierderi săptămânale din ultimele luni, pe fondul reducerii temerilor privind aprovizionarea, după ce tot mai multe petroliere blocate au început să tranziteze din nou Strâmtoarea Ormuz. Scăderea are loc chiar dacă o navă comercială a fost lovită joi în apropierea coastelor Omanului.
Contractele futures pentru petrolul Brent au coborât cu 1,47 dolari (1,95%), până la 73,79 dolari/baril, iar petrolul american WTI s-a depreciat cu 1,44 dolari (2%), la 70,48 dolari/baril.
Potrivit Reuters, gigantul saudit Saudi Aramco a reluat vineri încărcările de țiței în terminalul Ras Tanura, din Golful Persic, după o întrerupere de aproape patru luni, arată datele companiei LSEG. Două petroliere de mare capacitate (VLCC), fiecare cu o capacitate de aproximativ 2 milioane de barili, încărcau petrol, iar un al treilea aștepta în apropiere.
Tensiuni persistente
Joi, atât Brent, cât și WTI au crescut cu peste 2%, după ce o navă comercială a fost lovită de un proiectil neidentificat în apropierea Omanului. Incidentul a determinat agenția ONU pentru transport maritim să suspende temporar programul voluntar de evacuare a navelor din zonă.
Doi oficiali americani au declarat pentru Reuters că nava ar fi fost atacată de Iran în timp ce încerca să traverseze Strâmtoarea Ormuz. La rândul lor, autoritățile iraniene au avertizat că securitatea navelor care navighează în afara rutelor desemnate prin Ormuz nu poate fi garantată.
Cu toate acestea, atât Brent, cât și WTI sunt pe cale să încheie săptămâna cu pierderi de aproximativ 8%.
Traficul prin Ormuz își revine, dar rămâne sub nivelurile normale
Datele privind transportul maritim arată că volumele de petrol care tranzitează Strâmtoarea Ormuz au ajuns în această săptămână la cel mai ridicat nivel de la izbucnirea conflictului dintre SUA, Israel și Iran, în februarie, după redeschiderea rutei maritime în urma acordului de încetare a focului.
Totuși, traficul rămâne mult sub nivelurile normale. Înainte de conflictul început pe 28 februarie, aproximativ 125 de nave traversau zilnic strâmtoarea.
„O mare parte din creșterea traficului reflectă plecarea navelor care rămăseseră blocate în Golful Persic. Fluxurile de nave care intră în Golf rămân însă mult mai reduse. După ce aceste nave vor ieși din zonă, este posibil să asistăm din nou la o diminuare a traficului”, au transmis analiștii ING.
Cutremurele din Venezuela ridică noi semne de întrebare
În paralel, cutremurele produse joi în Venezuela au reaprins îngrijorările privind oferta de petrol.
Evaluările preliminare indică faptul că infrastructura petrolieră, de gaze și rafinare a suferit doar pagube limitate, deoarece principalele câmpuri petroliere, rafinării și terminale sunt situate departe de zonele cele mai afectate.
Totuși, penele de curent generate de seisme ridică semne de întrebare privind capacitatea Venezuelei de a-și menține producția la nivelul de aproape 1,2 milioane de barili pe zi, au declarat surse din industrie.
Citește și De ce nu se ieftinesc carburanții odată cu petrolul. Explicația specialiștilor