Prețul petrolului urcă spre 100 de dolari. Traficul prin Ormuz, la cel mai redus nivel din ultimele luni
Prețurile petrolului au continuat să crească luni, 7 septembrie, menținându-se aproape de maximele ultimelor șase săptămâni, după intensificarea atacurilor dintre Statele Unite și Iran asupra petrolierelor și a infrastructurii energetice din Orientul Mijlociu. Brent a urcat până la 97,93 dolari pe baril în timpul ședinței, iar Goldman Sachs avertizează că o escaladare a atacurilor asupra transportului maritim ar putea împinge cotațiile până la 120 de dolari.
Contractele futures pentru petrolul Brent au crescut cu 89 de cenți, sau 0,92%, la 97,17 dolari pe baril, până la ora 16:33 a României, după ce atinseseră anterior 97,93 dolari, cel mai ridicat nivel de după 24 iulie.
Petrolul american West Texas Intermediate (WTI) se menținea, de asemenea, aproape de maximul ultimelor șase săptămâni, la 92,27 dolari pe baril, în creștere cu 79 de cenți.
Creșterile de luni vin după ce Brent a avansat cu aproximativ 8% săptămâna trecută, iar WTI cu aproape 10%, pe fondul reluării atacurilor dintre Statele Unite și Iran, potrivit Reuters.
Te-ar putea interesa și Cum afectează războiul din Iran consumul. Datele evidențiază scăderea încrederii cumpărătorilor
Atacurile asupra petrolierelor pun presiune pe piață
Forțele americane au lovit sâmbătă trei petroliere iraniene, potrivit Comandamentului Central al SUA, inclusiv o navă aflată în largul insulei Kharg, un important centru pentru exporturile petroliere ale Iranului. Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran a declarat, la rândul său, că a vizat trei petroliere care circulau pe rute neautorizate prin Strâmtoarea Ormuz , precum și alte trei nave asociate Statelor Unite în alte zone.
Compania de informații maritime Marisks a calificat atacurile de sâmbătă drept o „escaladare majoră”. Potrivit companiei, petrolierele comerciale sunt utilizate acum în mod deliberat ca instrumente de presiune economică reciprocă, ceea ce estompează tot mai mult diferența dintre confruntarea militară și transportul maritim comercial.
Cu o săptămână în urmă, un petrolier deținut de o companie saudită a fost atacat de Iran, Arabia Saudită anunțând că doi marinari au murit. Omanul a anunțat luni că a evacuat 16 membri ai echipajului.
Vezi și Criza carburanților lovește puternic SUA. Preţul motorinei atinge un nou maxim istoric
Traficul prin Strâmtoarea Ormuz, la cel mai scăzut nivel din luna mai
În ultimele zece zile, prin Strâmtoarea Ormuz au tranzitat, în medie, 10 nave de transport de mărfuri pe zi, cel mai redus nivel înregistrat din luna mai, potrivit datelor companiei de analiză Kpler.
Goldman Sachs estimează că prețul petrolului ar putea urca până la 120 de dolari pe baril dacă atacurile asupra transportului maritim se intensifică.