Prețurile la gaze s-au majorat în Europa, pe fondul tensiunilor din Iran

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
Terminal plutitor GNL
Sursa: profimedia.ro

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au înregistrat o creştere semnificativă pe 2 martie, din cauza războiului din Orientul Mijlociu.

Cotaţiile futures au crescut cu până la 25%, cea mai mare creştere înregistrată după luna august 2023, în contextul în care traficul petrolierelor prin Strâmtoarea Ormuz s-a oprit în weekend.

Acest pasaj navigabil este singura rută maritimă prin care trec aproximativ 20% din exporturile mondiale de gaze naturale lichefiate (GNL).

În jurul orei 8:04, la hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile futures la gaze naturale afişau o creştere de 20%, până la 38,44 euro pentru un Megawatt-oră (MWh).

Criza iraniană riscă să fie cel mai grav şoc pentru piaţa gazelor de la invazia rusească în Ucraina, acum patru ani, care a dat peste cap comerţul global cu energie, informează Bloomberg. Chiar dacă ţările asiatice cumpără cea mai mare parte a gazelor lichefiate transportate din Orientul Mijlociu, orice perturbare ar creşte concurenţa pentru aprovizionare, împingând în sus preţurile la nivel mondial, inclusiv în Europa.

Potrivit previziunilor, dacă transportul maritim prin Strâmtoarea Ormuz ar fi oprit timp de o lună, preţurile europene la gaze s-ar dubla, mai ales că rezervele continentale sunt extrem de scăzute în acest moment.