Republica Moldova instituie stare de urgență în sectorul energetic. Linia Isaccea-Vulcănești, scoasă din funcțiune de atacurile rusești

Redacția Digi Economic Data publicării:
republica moldova criza energetica
sursa: shutterstock.com/

Guvernul de la Chișinău a aprobat marți, 24 martie, declararea stării de urgență în sectorul energetic pe întreg teritoriul țării. Decizia vine după ce principala arteră de alimentare cu energie electrică din România a fost deconectată în urma atacurilor rusești asupra infrastructurii din sudul Ucrainei.

Conform procedurilor legale, decizia necesită adoptarea și instituirea oficială de Parlament. Astfel, a fost convocată o ședință extraordinară a Parlamentului marți.

Potrivit ministerului Energiei de peste Prut, în contextul atacurilor militare ale Rusiei asupra infrastructurii din sudul Ucrainei care au dus la scoaterea din funcțiune a liniei electrice aeriene de 400 kV Vulcănești - Isaccea, „decizia este fundamentată de analiza riscurilor, de necesitatea unor intervenții urgente pentru protejarea infrastructurii critice și mobilizarea resurselor suplimentare”.

Linia Isaccea-Vulcănești reprezintă un element-cheie al interconexiunii energetice cu România și joacă un rol important în asigurarea stabilității sistemului electroenergetic al Republicii Moldova. Concret, este singura de înaltă tensiune care interconectează sistemele energetice naționale ale României și Republicii Moldova și care face legătura și cu cel al Ucrainei.

„Din momentul incidentului, produs pe 23 martie la ora 19:15, operatorul de transport Moldelectrica a activat imediat protocoalele de siguranță. Au fost efectuate încercări de reconectare automată a liniei, însă acestea nu au avut succes. Defecțiunile tehnice identificate pe teritoriul Ucrainei, la elementele de susținere a conductoarelor, indică un scurtcircuit sever care necesită intervenții specializate.

Linia 400 kV Vulcănești-Isaccea este principala arteră de import din sistemul ENTSO-E - rețeaua europeană care coordonează operatorii sistemelor de transport al energiei electrice din Europa. Aceasta asigură în mod normal între 60% și 70% din consumul malului drept al Republicii Moldova. În prezent, fluxurile pe această direcție sunt la 0 MW ceea ce generează un deficit estimat de până la 350-400 MW în orele de vârf începând cu ziua de mâine”, a transmis ministerul. 

De asemenea chiar dacă sistemul funcționează momentan stabil prin utilizarea liniilor de 110 kV în regim insularizat și prin reconectarea LEA 330 kV Bălți-Dnestrovsc, „aceste resurse sunt limitate și pot acoperi doar o fracțiune din necesarul național”.

„Mai mult, procesul de restabilire este îngreunat de identificarea unor rămășite de drone prăbușite în apropierea infrastructurii afectate pe partea ucraineană, fiind necesare lucrări de deminare înainte ca echipele tehnice să poată interveni în totalitate în siguranță”, mai notează sursa citată.

De ce „stare de urgență”

Potrivit oficialilor moldoveni, declararea stării de urgență reprezintă mecanism juridic care oferă pârghiile necesare pentru a preveni un prejudiciu masiv al sistemului:

- În primul rând, permite adoptarea unor decizii rapide pentru asigurarea resurselor energetice, inclusiv prin derogări de la normele obișnuite de achiziții, pentru a garanta continuitatea furnizării către cetățeni.

- În al doilea rând, oferă cadrul pentru alocarea imediată a mijloacelor financiare necesare procurării energiei și echipamentelor de urgență.

- În al treilea rând, permite Guvernului să dispună, la nevoie, raționalizarea consumului și impunerea unor reguli speciale de funcționare pentru operatorii economici, astfel încât să protejăm obiectivele critice ale economiei și instituțiile sociale.

Totodată, acest regim facilitează o coordonare strategică, asigurând comunicarea constantă cu partenerii din România și Ucraina, dar și informarea corectă a populației despre măsurile de economisire necesare.

Până la momentul publicării acestui material, ministerul Energiei din România nu a răspuns solicitării de comentarii.