România este pregătită pentru iarnă. Depozitele de gaze sunt pline
România are un grad de umplere a depozitelor de gaze naturale de 95,5%, peste media Uniunii Europene, care este de 82,8%.
Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Bogdan-Gruia Ivan, după ședința Comandamentului Energetic.
„România are depozitele de gaze naturale pregătite pentru iarnă. Suntem cu mult peste media Uniunii Europene. Avem 95,5% din depozite umplute cu gaze naturale pentru iarna care urmează. Media europeană este de 82,8%.
Am transmis operatorilor faptul că îmi doresc ca gazele pe care le achiziţionează în timpul verii la un preţ foarte bun să fie cele care se înmagazinează în depozite la iarnă, tocmai pentru a ne asigura că nu vom avea fluctuaţii ale preţului, în momentul de faţă având o schemă de plafonare-compensare în vigoare până în 31 martie, dar având garanţia că nu vom avea fluctuaţii ale preţului, care, evident, în această schemă de plafonare-compensare vor pune presiune pe bugetul nostru", transmite ministrul de resort.
Rezervele sunt la 90% din luna precedentă
Depogaz Ploieşti este principalul operator de înmagazinare subterană a gazelor naturale din România și a anunțat încă din septembrie că și-a atins obiectivul de constituire a stocurilor de gaze pentru sezonul rece 2025-2026.
„În conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/2995, toate statele membre trebuie să asigure până la data de 1 noiembrie 2025 un grad de umplere de minimum 90% al capacităţii totale de înmagazinare a gazelor naturale. Depogaz a reuşit să atingă această ţintă la data de 20 septembrie 2025, depăşind astfel atât termenul limită impus de reglementările europene, cât şi media de umplere la nivel european", precizează compania într-un comunicat.
Depogaz operează cinci depozite de înmagazinare subterană dezvoltate în zăcăminte de gaze depletate, care asigură aproximativ 90,54% din capacitatea totală de înmagazinare a României:
- Bilciurești – capacitate activă: 1,31 miliarde mc, capacitate de extracție: 14 milioane mc/zi;
- Urziceni – capacitate activă: 0,36 miliarde mc, capacitate de extracție: 4,5 milioane mc/zi;
- Bălăceanca – capacitate activă: 0,05 miliarde mc, capacitate de extracție: 1,2 milioane mc/zi;
- Ghercești – capacitate activă: 0,25 miliarde mc, capacitate de extracție: 2 milioane mc/zi;
- Sărmășel – capacitate activă: 0,9 miliarde mc, capacitate de extracție: 7,5 milioane mc/zi.