România pariază pe energie nucleară și proiecte strategice pentru stabilitatea pieței. Ivan: E cea mai sigură sursă de electricitate

Bianca Bâlu Data publicării:
energie nucleara
sursa: shutterstock.com/

România se pregătește să-și consolideze securitatea energetică prin continuarea proiectelor nucleare și accelerarea investițiilor în infrastructura energetică. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a subliniat recent, într-o conferință de presă la Guvern, rolul central al energiei nucleare în asigurarea stabilității pieței electrice și importanța proiectelor strategice pentru competitivitatea economică.

„În momentul de față, avem deja demonstrat că energia electrică cea mai sigură produsă în bandă, care poate să asigure stabilitatea în piață, este energia nucleară. România are o experiență de peste 30 de ani în operarea unor astfel de centrale”, a declarat Ivan.

Ministrul a evidențiat că România este singura țară din Europa Centrală și de Est care operează o tehnologie occidentală cu succes și este pregătită să continue cu Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă Nuclear Power Plant. Acesta a precizat că au fost solicitate deja finanțări de la Banca Mondială și alte instituții internaționale și urmează o discuție importantă la Washington pentru susținerea proiectului.

Vezi și Europa caută soluții după criza petrolului. Energia nucleară intră în prim-plan

Prioritizarea proiectelor strategice

Bogdan Ivan a explicat că Guvernul va concentra resursele și procedurile rapide asupra proiectelor de amploare:„Nu putem să punem pe același nivel de calitate un proiect de 5 megawați cu proiecte de 200, 300, 500 de megawați. Selectăm proiectele cu o valoare de investiții de minim 300 de milioane de euro pentru a putea beneficia de un regim rapid de implementare.”, a menționat ministrul.

De asemenea, Bogdan Ivan a anunțat simplificarea procedurilor de expropriere pentru proiectele energetice, preluând un model testat cu succes în infrastructura rutieră și gazieră, pentru a evita blocajele birocratice care au întârziat investiții vechi de 5-6 ani.

Interconectare și competitivitate europeană

Potrivit ministrului, Uniunea Europeană a recunoscut importanța producției interne și a interconectărilor pentru competitivitatea statelor membre. România a contribuit la inițiativa comisarului european Dan Jorgensen, care prevede majorarea fondurilor pentru proiectele de interconectare energetică, de la 6 miliarde la 30 de miliarde de euro, inclusiv pentru Austria și Ungaria.

„Companii care produc peste 60% din energia țării au și rolul de a stabiliza prețurile pentru companii și persoane fizice. Faptul că aceste companii au bugete de 10 miliarde lei și capacități de investiție pentru 2026-2027 reprezintă o oportunitate uriașă pentru România”, a subliniat Ivan.

Importanța energiei pentru competitivitate industrială

Ministrul a explicat legătura dintre energie și competitivitatea companiilor: „Energia se regăsește într-o proporție între 10% și 78% în produsele industriale. Având un preț ridicat al energiei, automat avem un nivel redus al competitivității companiilor din țara noastră.”

În contextul actual, cu prețuri ridicate și cerere industrială mare, producția de energie și gaz, dar și capacitatea de stocare devin esențiale pentru dezvoltarea economică și pentru stabilitatea industrială.

Bogdan Ivan a subliniat că Guvernul oferă un cadru clar pentru investitori: „Cei care doresc să investească în energie sau industrie să știe că au statul partener, cu preț stabil pentru următorii 5 ani și capacitate predictibilă de producție și stocare. Doar așa putem reconstrui industria României și să trecem de la statutul de industrie marginală la o putere industrială în Europa Centrală și de Est.”, a conchis ministrul.

Vezi și Ministrul Ivan anunță investiții majore în energie prin intermediul PNRR. Stabilitatea pieței, garantată de atomocentrale