Romgaz anunță că renunță la cererea de dizolvare a Greenpeace. Reacția organizației

Romgaz anunță, miercuri, că a decis să renunțe la cererea de dizolvare a Fundației Greenpeace România, după ce „a determinat ONG-ul să își corecteze și completeze datele de identificare reale în toate dosarele în care a atacat, în justiție, proiectul Neptun Deep”.
„Decizia a fost luată cu bună-credință, având în vedere clarificările și precizările depuse de Fundația Greenpeace în toate dosarele în curs cu privire la datele sale de identificare reale. Demersul legal inițial al Romgaz a fost motivat de neîndeplinirea de către Greenpeace a obligației de plată a unor cheltuieli de judecată în valoare de 150.000 de lei, acordate Romgaz, ca urmare a respingerii cererii Greenpeace, prin Sentința definitivă nr. 667/2025 în dosarul nr. 30529/3/2024. Executarea silită a acestei datorii a fost împiedicată de o strategie deliberată a Greenpeace de a crea confuzie și de a se sustrage de la executare”, transmite compania.
Potrivit sursei citate, timp de peste un an, în cele șase acțiuni în instanță formulate de Greenpeace împotriva proiectului Neptun Deep în contradictoriu cu titularii proiectului și diverse autorități publice centrale și locale, precum și în toate actele procesuale subsecvente (cereri modificatoare, note de ședință, concluzii scrise etc.), organizația a indicat în mod sistematic codul de înregistrare în scopuri de TVA pentru achiziții intracomunitare în locul codului de identificare fiscală sub care își desfășoară activitatea.
Mai mult, Romgaz susține că Greenpeace a „omis” să indice în documentele procesuale contul bancar și numărul de înregistrare în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor și a continuat să indice o adresă a unui sediu vechi chiar și după înregistrarea modificării acestuia.
„Indicarea datelor respective – CIF, sediu, cont bancar, număr de înregistrare – în cuprinsul cererilor adresate instanței este obligatorie, conform legii. Acest tipar, urmat de trei echipe diferite de avocați, pare să depășească o simplă ‘eroare materială’, indicând mai degrabă o strategie menită să împiedice tragerea la răspundere patrimonială. Abia la data de 2 iunie 2025, după formularea de către Romgaz a cererii de dizolvare, Fundația Greenpeace a depus cereri precizatoare în toate dosarele în curs, prin care și-a rectificat și completat datele de identificare, susținând totodată că ar fi indicat dintr-o ‘eroare materială’ codul de înregistrare în scopuri de TVA pentru achiziții intracomunitare în locul codului de identificare fiscală”, continuă compania.
Deși întârziate, compania susține că aceste demersuri clarifică situația juridică a Fundației Greenpeace, care a fost astfel forțată să își asume o identificare corectă și completă.
„Respectăm dreptul la acțiune în justiție al oricărei organizații, însă subliniem că acest drept implică și obligația de a acționa cu transparență și responsabilitate juridică și patrimonială. Deoarece demersul Romgaz a obligat Greenpeace să își corecteze și completeze datele de identificare reale în toate dosarele, Romgaz renunță, la acest moment, la acțiunea formulată împotriva Greenpeace și va continua să evalueze, în mod corect, transparența și responsabilitatea juridică și patrimonială a acestei fundații, inclusiv în considerarea noilor date de identificare comunicate instanțelor de judecată.
În cazul în care se va impune, Romgaz nu va ezita să formuleze o nouă acțiune împotriva Greenpeace. Romgaz va continua să își apere cu fermitate proiectele strategice și își reafirmă angajamentul pentru realizarea proiectului Neptun Deep, un obiectiv de importanță strategică pentru asigurarea independenței și securității energetice a României”, conchide Romgaz.
Reacția Greenpeace
„Este de-a dreptul scandalos cum Romgaz folosește justiția din România ca pe un instrument de intimidare și abuz. Și-au dat seama că pierd sigur acest proces și acum pretind că acționează cu bună-credință. Nimic mai fals, au făcut acuzații grave în spațiul public, au mințit și dezinformat, iar acum vor să scape fără repercusiuni. Este mai evident ca niciodată pentru noi că lupta noastră nu este doar împotriva unui proiect toxic care ne amenință viitorul, ci împotriva unor companii și instituții care vor să închidă gurile cetățenilor și organizațiilor care le încurcă agendele. E timpul ca astfel de comportamente iresponsabile și abuzive să fie sancționate”, a declarat, miercuri, Elena Ionescu, Directoare Executivă, Greenpeace România.
Greenpeace arată că a dezmințit public acuzațiile aduse de Romgaz, amintind că operează legal pentru protecția mediului din România încă din 2007.
„Noi am cerut instanței amendarea reclamantei pentru depunerea unei cereri de chemare în judecată cu rea-credință. Ei au putut vedea argumentele noastre în dosarul electronic și și-au dat seama că nu au nicio șansă de câștig și riscă să fie amendați. Probabil din acest motiv au și recurs la astfel de artificii”, a adăugat Cristinel Buzatu, avocat, Greenpeace România.