Analiză Situația Lukoil se complică: Moldova a acționat, Bulgaria are derogare. Ce face România. Sancțiunile intră în vigoare în câteva zile

Georgiana Costea Data publicării: Data actualizării:
lukoil
sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

România intră într-o cursă contra-cronometru înainte ca sancțiunile impuse de SUA gigantului petrolier Lukoil să intre în vigoare pe 13 decembrie, dată după care orice tranzacție cu grupul rus intră sub incidența acestora. Spre deosebire de alte state din regiune, România nu a obținut încă nicio derogare și nici nu a finalizat un cadru legislativ care să permită gestionarea activelor Lukoil pe teritoriul său.

SUA au anunțat luna trecută primele sancțiuni economice majore legate de războiul din Ucraina, vizând Lukoil și Rosneft, cele mai mari două companii petroliere din Rusia, lucru ce a pus în pericol activitatea acestora în Europa. Măsura americanilor a venit după decizia Regatului Unit de a sancționa aceleași două companii.

A fost o schimbare de direcție pentru președintele Trump, care anterior a evitat să impună sancțiuni energetice Moscovei, preferând măsuri comerciale. Biroul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC), parte a Trezoreriei SUA, a acordat partenerilor companiilor sancționate termenul de 21 noiembrie, deși Lukoil a cerut prelungirea licenței, invocând necesitatea încheierii angajamentelor existente, întrucât vânzarea activelor internaționale rămâne complicată. Ulterior, SUA au prelungit termenul până la 13 decembrie.

Trezoreria SUA a anunțat luni, 17 noiembrie, că sancțiunile deja lovesc veniturile Rusiei din petrol, reducând prețul țițeiului rusesc și capacitatea Moscovei de finanțare a războiului.

Ce face Republica Moldova

Republica Moldova a adoptat un plan rapid de acțiune. Pe 12 noiembrie, Aeroportul Internațional Chișinău a preluat cu titlu gratuit terminalul Lukoil, pentru a evita blocarea aprovizionării cu kerosen odată cu intrarea în vigoare a sancțiunilor.

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a explicat că măsura este una de urgență, iar autoritățile au deja un acord cu o companie românească pentru furnizarea de combustibil în perioada următoare. Următorul pas: achiziția integrală a infrastructurii Lukoil din aeroport.

„Terminalul petrolier de la Aeroport reprezintă un activ strategic pentru stat, prin urmare, este important ca furnizarea de kerosen pentru sectorul avia să se desfășoare fără întreruperi. (...) Respectiv, la data de 12 noiembrie 2025, a fost încheiat un contract de comodat cu compania Lukoil pentru preluarea în administrare a activelor de la Aeroport, cu titlu gratuit, iar pe parcursul zilei de 13 noiembrie 2025 s-a realizat procesul de primire-predare a bunurilor. Contractul de comodat ne permite să asigurăm furnizarea de kerosen și reprezintă o soluție de urgență pentru a asigura stabilitatea aprovizionării aeronavelor, în contextul riscului ca, din 21 noiembrie, compania Lukoil să fie în incapacitate de furnizare și operare.

Totodată, am negociat cu o companie românească vânzarea de combustibil către Aeroport pentru perioada imediat următoare. Exportul urmează să fie aprobat chiar azi. În această perioadă, Aeroportul Internațional Chișinău va fi responsabil de operarea terminalului petrolier. Etapa următoare va fi cumpărarea de către AIC a activelor și infrastructurii aeroportuare din proprietatea Lukoil”, a transmis Junghietu.

Moldova are aproximativ 100 de benzinării Lukoil, însă oficialii afirmă că piața combustibililor rămâne stabilă, cu suficiente surse alternative de aprovizionare.

Ce se întâmplă în Bulgaria

Rafinăria Lukoil Neftohim Burgas asigură peste două treimi din consumul intern de combustibil, potrivit BalkanInsights. În acest context, parlamentul bulgar a votat recent modificarea legislației, astfel încât guvernul să poată numi un administrator special care să preia controlul operativ al rafinăriei, administrator care poate, la nevoie, să vândă compania.

Acțiunea legislativă a întâmpinat opoziția președintelui țării, Rumen Radev, care a respins miercuri proiectul, invocând riscuri juridice pentru stat, însă joi, 13 noiembrie, Parlamentul a anulat veto-ul într-o sesiune specială. 

Este important de menționat că Bulgaria a solicitat și o derogare de la sancțiunile americane, pentru a evita perturbarea pieței energetice interne. În weekend, Marea Britanie a decis să suspende temporar aplicarea sancțiunilor pentru activele Lukoil din Bulgaria, iar Statele Unite sunt așteptate să aprobe o derogare similară, potrivit unor surse citate de Reuters.

Ce face România

În România, Lukoil are business-ul de rafinare, respectiv Rafinăria Petrotel, și cel de distribuție de carburanți, respectiv Lukoil România SRL, cu 320 de benzinării.

Luni, 17 noiembrie, ministrul Energiei Bogdan Ivan spunea că actul legislativ privind activele deținute în România de Lukoil urmează să fie pregătit săptămâna aceasta, menționând totodată că nu există niciun motiv pentru ca prețul carburanților la pompă să crească. Ministrul a cerut Consiliului Concurenței și Protecției Consumatorului să facă verificări în acest caz.

Oficialul anunțase încă din urmă cu aproape o săptămână că România va aplica ferm sancţiunile internaţionale ce vizează Lukoil şi nu va solicita prelungirea termenului impus de autorităţile din SUA.

Recent, președintele României, Nicușor Dan, a declarat că statul ar putea prelua temporar rafinăria, însă doar în baza unei legislații dedicate și cu garanții juridice solide. Rafinăria este în prezent închisă pentru mentenanță, iar șeful statului a subliniat că închiderea temporară nu afectează aprovizionarea, dar o suspendare permanentă ar obliga România să importe volume suplimentare de combustibil.

Pe 11 noiembrie, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, scria pe Facebook că România rămâne angajată în aplicarea sancțiunilor internaționale destinate Rusiei și că lucrează la crearea legislației „care să asigure, pe de o parte, conformarea deplină cu regimul de sancțiuni stabilit de Statele Unite, iar pe de altă parte, continuitatea activităților de rafinare ale Petrotel Ploieşti, precum și de comercializare a produselor petroliere, fără a periclita aprovizionarea pieței naționale de combustibili”. 

„România trebuie să preia controlul asupra companiei pentru a garanta implementarea completă a măsurilor internaționale, pentru a proteja locurile de muncă ale celor 5.000 de angajați și pentru a asigura stabilitatea și securitatea sistemului energetic național”, a mai transmis Bogdan Ivan.

Rafinăria Petrotel Lukoil SA a avut, în 2023, 542 de angajați, iar operatorul benzinăriilor locale ale Lukoil, respectiv firma Lukoil Romania SRL avea 203 angajați în 2024.

Vezi și Chevron intră în cursa miliardară: vrea să cumpere active externe de 20 miliarde dolari de la Lukoil