Stare de alertă în energie. Oficial: Nu există niciun scenariu în care populația să rămână fără curent. „Nu restricții, nu întreruperi”
Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, a declarat luni, 3 august, că România nu ia în calcul un scenariu în care populația să rămână fără curent, în contextul stării de alertă energetice declarate la nivel național pentru 30 de zile. Potrivit acestuia, producția internă este suficientă pentru alimentarea consumatorilor casnici, iar riscurile generate de scăderea producției și de tensiunile regionale se pot vedea mai ales în prețuri mari și, în scenarii dificile, în măsuri care ar viza consumatorii industriali.
Oficialul a explicat că actualele probleme din sistemul energetic nu trebuie confundate cu penele de curent apărute la nivel local. Potrivit acestuia, întreruperile de alimentare țin mai degrabă de probleme din rețelele de distribuție, de supraîncărcări sau de incidente precum incendiile de vegetație care afectează echipamentele.
„Trebuie să înţelegem că penele de curent nu au legătură cu cantitatea de electricitate care este disponibilă. Pe problemele pe care le avem în regiune şi situaţia din Ungaria care este extrem de serioasă - aproape jumătate din capacitatea lor este închisă, şi tot ceea ce experimentăm în regiune, efectele pot fi în două direcţii: preţuri mari, cantităţile disponibile fiind din ce în ce mai puţine, şi, doi, situaţia în care am fi nevoiţi să deconectăm consumatorii industriali. Nu se va ajunge la populaţie.
Nu există niciun scenariu în ideea că populaţia va avea de suferit că nu va avea curent din această situaţie. Cel puţin, cât să alimentăm populaţia, există producţie internă stabilă. Centralele pe cărbune, centralele pe gaz, în timpul zilei şi spre după-amiază, cele fotovoltaice, le avem şi pe cele eoliene, care, sigur, s-au redus mult din cauza caniculei. Din acest punct de vedere, lucrurile sunt clare. Penele de curent ţin de anumite probleme în reţeaua de distribuţie, care, în cazul unor supra-încărcări, dar mai ales în situaţia unor incendii de vegetaţie, afectează echipamentele, unele dintre ele destul de vechi. Nu s-au putut face actualizări, tehnologizări pe toată reţeaua de distribuţie”, a transmis Buşoi.
Bușoi: Nu restricții, nu întreruperi, nu raționalizări
Secretarul de stat a subliniat că autoritățile nu iau în calcul restricții pentru populație, întreruperi programate sau raționalizări, dar a făcut apel la un comportament mai eficient de consum, atât în zona industrială, cât și în rândul populației.
„Din dialogul pe care îl am cu specialiştii de la Dispeceratul Energetic, dar şi cu cei de la reţeaua de distribuţie, e important să facem un apel către populaţie să lase echipele de intervenţie atunci când apar probleme cu vegetaţia, cu anumite echipamente care sunt afectate, să poată să lucreze. Sunt situaţii în care, pur şi simplu, oamenii refuză să-i lase să verifice. Evident că nu pot intra pe anumite proprietăţi fără acordul proprietarilor.
Nu luăm în calcul restricţii (...) Sper ca toate aceste apeluri şi toate aceste informaţii să genereze un comportament de eficientizare a consumului şi la populaţie. Dar nu restricţii, nu întreruperi, nu pericole, nu raţionalizări, aşa cum, din păcate, circulă pe reţele de socializare tot felul de teorii ale conspiraţiei, care, sigur, o parte nu sunt chiar întâmplătoare, pentru că suntem şi într-un război hibrid la graniţele României”, a adăugat secretarul de stat, citat de Agerpres.
Stare de alertă pentru 30 de zile
Amintim că autoritățile au declarat stare de alertă la nivel național pentru 30 de zile, ca efect al scăderii producției de energie electrică, pe fondul secetei și al debitelor reduse pe râuri și pe Dunăre.
Hotărârea a fost aprobată vineri, 31 iulie 2026, în ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență, convocată de premierul Ilie Bolojan.
Potrivit măsurilor adoptate, Ministerul Energiei, Ministerul Mediului, Ministerul Transporturilor și Ministerul Apărării analizează situația operativă și caută soluții pentru creșterea nivelului apei din bazinul de retenție al reactorului nr. 2, astfel încât Centrala Nucleară de la Cernavodă să poată fi menținută în funcțiune.
Dunărea scăzută pune presiune pe Cernavodă
Criza este amplificată de debitul extrem de redus al Dunării, care pune presiune pe funcționarea Unității 2 de la Cernavodă. Reactorul produce aproximativ 10% din energia electrică necesară consumului național, iar oprirea sa ar avea efecte asupra Sistemului Energetic Național.
Toate capacitățile disponibile, chemate să producă la maximum
Autoritățile au decis ca toate capacitățile de producție de energie electrică să primească recomandări să funcționeze la capacitate maximă, inclusiv centralele pe gaz care produc în cogenerare și centralele pe cărbune.
Centralele hidroelectrice vor fi folosite în principal în orele de seară, pentru ca aportul maxim să fie disponibil în intervalele în care se înregistrează deficit de energie.
Transelectrica trebuie să ia măsurile necesare pentru funcționarea Sistemului Energetic Național, inclusiv prin creșterea producției tuturor surselor disponibile, asigurarea importurilor sau reducerea consumului.
Peste 400 MW autorizați în procedură de urgență
Premierul Ilie Bolojan a transmis vineri că ANRE și Transelectrica au autorizat și vor autoriza în procedură de urgență capacitățile de producție aflate în stadii avansate, care sunt finalizate și așteaptă autorizațiile de exploatare.
Potrivit autorităților, în ultimele zile au fost autorizați peste 400 MW, dintre care aproximativ o treime reprezintă capacități de stocare. Sunt vizate proiecte fotovoltaice, eoliene și de stocare, pentru ca acestea să poată intra rapid în producție.