Statele Unite au devenit cel mai mare exportator mondial de petrol pe fondul crizei din Orientul Mijlociu

Alexandru Gologan Data publicării:
sua petrol
sursa: profimediaimages.ro/

Statele Unite au devenit cel mai mare exportator mondial de petrol, răsturnând ordinea dominată de Arabia Saudită şi Rusia, pe măsură ce războiul din Iran remodelează comerţul global cu energie.

Ascensiunea SUA pe primul loc la exporturi marchează o schimbare radicală pentru o ţară care a fost dependentă de petrolul din Orientul Mijlociu timp de decenii şi a suferit de pe urma unui embargou petrolier impus de unele state membre OPEC în 1973, ca răspuns la sprijinul acordat Israelului.

Situația Statelor Unite a început să se schimbe după 2010, când producţia de petrol şi gaze de şist a crescut vertiginos, devenind mai întâi cel mai mare producător mondial de gaze, apoi cel mai mare producător mondial de petrol.

În contextul în care războiul dintre SUA şi Iran a perturbat exporturile de petrol ale Arabiei Saudite, iar exporturile de petrol rusesc au suferit de pe urma atacurilor cu drone ucrainene şi a sancţiunilor americane impuse Moscovei pentru invazia Ucrainei, SUA au devenit principalul exportator mondial de petrol.

Doar în luna mai, exporturile americane de ţiţei şi combustibil au crescut până la aproximativ 10,5 milioane de barili pe zi, pe fondul producţiei ridicate şi accesării rezervelor strategice, ceea ce face din SUA principalul exportator global pentru a treia lună consecutiv. Exporturile ruseşti s-au ridicat la 7 milioane de barili pe zi în luna mai, în timp ce exporturile Arabiei Saudite s-au ridicat la 5,9 milioane de barili pe zi.

Comparativ, în 2025, Arabia Saudită a exportat aproximativ 8,1 milioane de barili pe zi, în timp ce Statele Unite au livrat 6,6 milioane de barili pe zi, iar exporturile ruseşti s-au ridicat la aproximativ 5,8 milioane de barili pe zi, informează Reuters.

Vezi și: Blocada SUA lovește exporturile de petrol ale Iranului: livrările au scăzut cu peste 80%, la cel mai scăzut nivel din ultimii șase ani

Schimbarea majorează controlul americanilor asupra pieţelor energetice

Noua poziţie dominantă a SUA ar putea slăbi puterea de stabilire a preţurilor pe care, istoric, Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii săi au deţinut-o asupra pieţelor petroliere. Preşedintele american Donald Trump a criticat de mult timp OPEC pentru manipularea pieţelor.

De asemenea, OPEC a primit o lovitură serioasă în luna mai, când unul dintre cei mai mari membri ai săi, Emiratele Arabe Unite, a părăsit organizaţia după aproape 60 de ani.

Dacă iniţial oficialii UE au salutat sprijinul SUA și au văzut țara ca pe o alternativă la aprovizionarea din Rusia şi Orientul Mijlociu, acum au devenit mai sceptici şi au avertizat asupra riscurilor de a deveni prea dependenţi de companiile americane. 

Spre deosebire de Arabia Saudită şi Rusia, unde guvernele stabilesc total sau parţial obiective de producţie şi export, boom-ul petrolier din SUA depinde de deciziile companiilor private şi este determinat în principal de profituri. Când cotaţiile petrolului cresc, firmele americane vor reacţiona prin creşterea producţiei, ceea ce va contribui la scăderea preţurilor. Când preţurile sunt mici, firmele americane vor reduce producţia, ceea ce va impulsiona creşterea preţurilor.

Ţările europene s-au bazat puternic pe Statele Unite în anii care au trecut de la începutul războiului din Ucraina în 2022. Continentul a absorbit aproximativ 47% din exporturile de petrol ale SUA până în prezent în acest an, comparativ cu 37% în 2021.

La rândul lor, ţările asiatice, care obişnuiau să cumpere cea mai mare parte a ţiţeiului din Orientul Mijlociu, se bazează acum din ce în ce mai mult pe SUA pentru aprovizionare. Asia a reprezentat aproximativ 46% din exporturile de petrol ale SUA în luna mai, comparativ cu aproximativ 37% anul trecut.

Vezi și: Prețurile accelerează în SUA pe fondul războiului din Iran. Trump: Îmi place inflația