Transgaz confirmă: Primele gaze din Neptun Deep vor ajunge în sistemul național în 2027
România se pregătește să devină unul dintre principalii producători de gaze din regiune, odată cu operaționalizarea Neptun Deep în 2027. Proiectul, derulat de OMV Petrom și compania de stat Romgaz ar putea asigura un volum anual de peste 8 miliarde de metri cubi de gaze naturale, potrivit Transgaz.
Primele molecule vor fi introduse în sistemul național de transport prin gazoductul Tuzla–Podișor, începând cu toamna anului 2027, potrivit Planului de Dezvoltare al Sistemului Național de Transport gaze naturale pentru perioada 2024-2033, publicat de Transgaz și actualizat în septembrie 2025.
„Conform prognozelor până în anul 2030 cu perspectiva anului 2050, producția de gaze naturale terestru este de așteptat să scadă, menținerea unui grad redus de dependență față de importuri fiind condiționată astfel de exploatarea rezervelor de gaz naturale descoperite în Marea Neagră.
Primele gaze naturale din proiectul Neptun Deep, gaz exploatat de OMV Petrom și Romgaz în Marea Neagră, vor fi extrase și transportate prin gazoductul Tuzla-Podișor începând din toamna anului 2027.
Volumele de gaze naturale anuale estimate sunt de aproximativ 8,16 mld.m3/an (87,6 TWh/an), ce vor intra din perimetrul Neptun Deep în rețeaua națională de transport gaze naturale”, arată documentul.
Așa cum arată prognozele Transgaz, Neptun Deep schimbă radical balanța energetică. Vezi și Peste jumătate dintre români cred că proiectul Neptun Deep va aduce beneficii economice României. Sondaj INSCOP
Perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră are o suprafață de 7.500 km2 și se află la o distanță de circa 160 km față de țărm, în ape cu adâncimi cuprinse între 100 și 1.000 de metri.