Transnistria speră ca Rusia să reia curând livrările de gaze. Regiunea se află în stare de urgență până pe 8 februarie

Regiunea separatistă Transnistria din Moldova se așteaptă să primească din nou gaze rusești în viitorul apropiat, a declarat miercuri liderul administrației de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Transnistria se confruntă cu o criză energetică cauzată, pe de o parte, de oprirea livrărilor de gaze prin Ucraina, iar pe de altă parte, de un diferend economic dintre autoritățile de la Chișinău și Gazprom.
Zeci de mii de oameni din Transnistria nu au acces la gaze sau la încălzire de la 1 ianuarie, când Gazprom din Rusia a suspendat exporturile de gaze către regiune, invocând datorii neplătite de 709 milioane de dolari din partea Moldovei. În schimb, autoritățile basarabene susțin că litigiul nu ar fi mai mare de aproximativ 8,6 milioane de dolari.
„Sper că, în urma acestor negocieri (de la Moscova n.r.), în viitorul apropiat, gazele vor fi furnizate Transnistriei pentru generarea de energie electrică și pentru cetățenii noștri”, a declarat Krasnoselski în cadrul unei conferințe de presă. „Gazele vor fi livrate ca ajutor umanitar, în volumul necesar populației din Transnistria, pentru încălzire, producerea de energie și pentru întreprinderile industriale din regiune”, a adăugat el, potrivit Reuters.
Krasnoselski, care a avut miercuri o vizită la Moscova, a spus că vor avea loc negocieri suplimentare pentru a stabili data începerii livrărilor și ruta acestora.
Recent, Transnistria a prelungit starea de urgenţă pentru încă o lună, pe fondul crizei energetice, și va rămâne în vigoare cel puțin până pe 8 februarie.
Gazul rusesc a fost transportat prin Ucraina timp de decenii, în principal printr-o conductă construită în perioada sovietică, care începe în Sudzha, un oraș din regiunea Kursk a Rusiei, aflat în prezent sub controlul forțelor ucrainene, și se termină în apropiere de Ujgorod, la granița de vest a Ucrainei cu Slovacia.
Livrările de gaz au continuat în baza unui acord din 2019, chiar și după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, generând venituri pentru ambele țări. Ucraina încasa sute de milioane de euro anual din taxele de tranzit. Negocierile de anul trecut pentru prelungirea acordului, însă, nu au avut succes.
Transnistria, regiune pro-rusă care s-a desprins de restul Moldovei după prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991, primea gaz rusesc prin Ucraina, însă această rută de aprovizionare a fost întreruptă pe 1 ianuarie, odată cu expirarea unui acord de tranzit între cele două țări aflate în război.
Guvernul pro-european al Moldovei acuză Rusia că a creat artificial criza energetică pentru a destabiliza țara înaintea alegerilor parlamentare din vara aceasta.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului central, Daniel Voda, a declarat că autoritățile au propus mai multe soluții pentru a ajuta Transnistria „pentru un viitor pașnic, stabil și prosper împreună”.
„Există soluții, dar ... autoritățile transnistrene refuză orice dialog și răspândesc informații false, dând vina pe toți, cu excepția celor care au creat această criză și au închis robinetul”, a spus Voda. „Șantajul energetic organizat de Rusia în Transnistria trebuie să se oprească.”
Președinta Moldovei, Maia Sandu, a spus că Gazprom ar putea furniza gaze către Transnistria printr-o rută alternativă, TurkStream.
Transnistria blamează Moldova și Ucraina pentru criza energetică și neagă că Moldova ar fi făcut vreo propunere de ajutor.